Marea întrebare e ce va face China? Ce leagă cu adevărat și ce desparte Rusia lui Putin şi China lui Xi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Rămas fără aliați importanți, pe măsură ce nivelul de violență al războiului crește, nu doar preocuparea lui Putin, dar și ochii lumii se îndreaptă spre Beijing. Washington Post trece în revistă aspecte despre care se discută mai puțin ale relației
Cuprins:
Traducere și adaptare de Alexandra Nistoroiu
Oficialii chinezi s-au abţinut din a-şi manifesta sprijinul faţă de agresiunea rusă, subliniind, în schimb, de ce e aparte situaţia geopolitică incomodă a Chinei. Iar paralela Ucraina - Taiwan apare frecvent. Dar cât de mult seamănă situațiile, unde se apropie și unde se despart viziunile și interesele președinților Putin și Xi?
„Taiwan nu este Ucraina”
„Taiwan nu este Ucraina”, a spus Hua Chunying, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez miercuri, 23 februarie, pentru reporterii din Beijing. „Taiwan a fost întotdeauna o parte inalienabilă a Chinei. Acesta este un fapt istoric şi nediscutabil din punct de vedere legal”.
În vreme ce preşedintele rus Vladimir Putin a insistat, recent, că Rusia sprijină „principiul o singură China” al Beijingului şi s-a opus unui Taiwan independent, tot el a fost reţinut în privinţa unui eventual conflict în Asia - chiar şi atunci când propria lui ţară se pregătea să atace Ucraina.
„Nu cred că China are nevoie să folosească forţa”, le-a spus Putin reporterilor din Moscova în octombrie, minimizând ameninţarea unei invazii militare chineze a Taiwanului şi sugerând că interesele comune ar obliga insula şi China continentală să rămână împreună.
Dincolo de dezbaterile de la Washington sau din spaţiul occidental, diferenţele dintre situaţiile Rusia - Ucraina şi China - Taiwan sunt semnificative, inclusiv când vorbim de istorie sau de geografie. Şi chiar dacă presiunile dinspre Vest au facilitat apropierea dintre Rusia şi China, nici Putin, nici Xi nu par în mod special interesaţi să-şi pună pielea la bătaie pentru proiectul „de suflet” al celuilalt.
Există totuşi un concept care leagă perspectiva lui Putin faţă de Ucraina cu a lui Xi faţă de Taiwan: ideea că istoria şi geografia pot să triumfe în detrimentul autodeterminării şi democraţiei, în orice situaţie.
Mitul că Ucraina ar fi o naţiune „artificială”
Discursul lui Putin privind Ucraina, dinaintea invaziei începute pe 24 februarie, indica faptul că istoria contează mai mult pentru el decât legea și securitatea, mai scrie Washington Post.
Discursul incoerent blama nu doar Occidentul, ci şi liderii sovietici pentru crearea unei aşa-zise naţiuni artificiale numită Ucraina.
Putin a încercat să pună sub semnul întrebării legitimitatea statului ucrainean încă din 2008 cel puţin, când i-a spus unui înmărmurit George W. Bush că „nu e o ţară reală”. Istoricii spun că acest punct de vedere este fals.
„Realitatea este că limba şi cultura ucraineană au existat de secole şi că mişcarea naţionalistă ucraineană a luat avânt la jumătatea secolului XIX, înfuriind ţarii”, </strong><a href="https://www.washingtonpost.com/politics/2022/02/23/fact-checking-putins-speech-ukraine/"><strong>a scris</strong></a><strong> Glenn Kessler, de la Washington Post, miercuri.
Chiar dacă ce pretinde Putin ar fi adevărat, nu e relevant conform legilor internaționale. Ucraina există, fără echivoc, astăzi. Peste 90% din ucraineni au votat pentru independenţă în 1991, la colapsul Uniunii Sovietice. Este o democraţie imperfectă, dar vibrantă. Sondajele arată că majoritatea locuitorilor sunt pentru legături mai strânse cu naţiunile vestice şi sunt sceptici faţă de Putin şi Rusia.
Taiwanul, ca „provincie dezertoare”
Oficialii chinezi au o urmat o linie similară în ceea ce priveşte Taiwanul, descriindu-l drept „o provincie dezertoare” şi sugerând că „reunificarea” sa cu continentul este inevitabilă.
Există diferenţe majore între felul în care Ucraina şi Taiwan s-au rupt de vecinii lor. Liderii Republicii Chineze au fugit de pe continent în 1949 şi nu au renunţat la pretenţia de a-l conduce. Încă din anii ’70, Beijingul a izolat cu succes Taiwanul din punct de vedere diplomatic, inclusiv prin limitarea participării acestuia la ONU şi alte instituţii multilaterale.
Însă argumentele Beijingului ignoră faptul că Partidul Comunist Chinez nu a condus niciodată Taiwan-ul, precum şi </strong><a href="https://www.washingtonpost.com/world/asia_pacific/taiwan-china-indigenous-music/2021/02/17/e447f66a-6156-11eb-a177-7765f29a9524_story.html" target="_blank" rel="noreferrer noopener"><strong>puternica istorie</strong></a><strong> indigenă a insulei. Mai important, Taiwan este o democraţie înfloritoare, cu un guvern care funcţionează bine, după cum arată felul în care </strong><a href="https://www.washingtonpost.com/world/asia_pacific/taiwan-beat-covid-19-and-won-friends-at-the-who-its-still-fighting-for-a-seat-at-the-table/2020/05/15/d924b082-9025-11ea-9322-a29e75effc93_story.html" target="_blank" rel="noreferrer noopener"><strong>a gestionat</strong></a><strong> pandemia de coronavirus.
Un sondaj realizat de Universitatea Naţională Chengchi în 2020 arăta că aproximativ 64% din populaţie se identifica exclusiv drept taiwaneză - şi doar 3% drept chineză.
Legătura dintre ce face Rusia în Ucraina şi colonialismul din Africa
Pentru Putin şi Xi, astfel de detalii pot să pară irelevante. Unul dintre primele acte ale lui Putin a fost să aducă o Cecenia independentă înapoi sub controlul Moscovei, învingând o insurgență armată cu o forță copleșitoare și rapoarte de brutalitate uluitoare.
Xi, între timp, a reuşit să subsumeze forţele prodemocratice în Hong Kong, printr-o eroziune graduală a drepturilor şi represiuni care au trimis la închisoare sau exil mulţi protestatari. Apelurile la independenţă în Xinjiang şi </strong><a href="https://www.washingtonpost.com/sports/olympics/this-time-tibet-stands-silent-as-olympics-return-to-china/2022/02/16/fe1bc83a-8ee8-11ec-8ddd-52136988d263_story.html?itid=lk_inline_manual_31"><strong>Tibet</strong></a><strong> au fost înăbuşite şi mai brutal.
Dar ideile despre autodeterminare nu sunt irelevante în restul lumii. Săptămâna aceasta, discursul ţinut de Martin Kimani, ambasadorul Kenyei la Naţiunile Unite, a devenit viral pe social media după ce diplomatul a comparat acţiunile Rusiei în Ucraina cu colonialismul pe care multe naţiuni din Africa şi alte părţi ale lumii l-au trăit şi luptele lor pentru independenţă în secolul XX.
Trebuie să veghem ca revenirea din jarul imperiilor moarte să nu ne trimită în noile forme de dominaţie şi represiune.Kimani:
Atât Putin, cât şi Xi au trâmbiţat mult timp împotriva colonizării de naţiuni puternice, ceea ce poate explica de ce ambii sunt reticenţi în a-şi manifesta sprijinul integral unul faţă de celălalt în Ucraina, respectiv Taiwan.
După cum scria tot Washington Post, China mai ales merge pe sârmă în comentariile ei despre Ucraina, căci „nonintervenţia şi respectul pentru integritatea teritorială formează nucleul politicii sale externe”.
Să învingi autodeterminarea şi democraţia e, sigur, ceva ce poate fi făcut. Dar e o eroare logică să credem că poate fi făcut simplu sau uşor - şi poate că, în ciuda faptului că e pe cale să schimbe regimul democratic de la Kiev, Rusia e pe cale să afle că beneficiile sunt rareori mai mari decât costurile.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
