Potrivit procurorilor, în 22 aprilie, la ora 20.52, inculpatul a postat, pe adresa de poştă electronică ce aparţine unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate producerea de lactate, un mesaj prin care ameninţa reprezentanţii acestei societăţi că intenţionează să plaseze pe rafturile a cinci magazine diferite câte un produs lactat în care inculpatul introdusese o insectă, în acest sens ataşând mesajului un fişier ce conţinea imaginea unui astfel de produs alterat. La ora 21:06, bărbatul a postat acelaşi mesaj pe adresa de email a brand-managerului firmei, adăugând că, în cazul în care nu i se va face „o plată imediată”, va continua să plaseze zilnic astfel de produse pe rafturile magazinelor, până va obţine rezultatul scontat, iar suma solicitată va creşte proporţional cu produsele plasate, mai spun sursele citate. Bucureşteanul a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei, cu propunerea de arestare preventivă. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi identificării tuturor participanţilor la activitatea infracţională, în acest moment existând indicii cu privire la caracterul repetat al activităţii infracţionale a inculpatului, potrivit procurorilor.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI