Liberalizarea vine în contextul în care autoritățile din România au plafonat prețurile la energie și gaze prin OUG 114, în luna decembrie 2018.

Ulterior, Comisia Europeană a demarat o procedură de infringement împotriva țării noastre în domeniul gazelor. Termenul de rezolvare a situației este 26 decembrie, în caz contrat Comisia Europeană va trimite România în fața Curții Europene de Justiție.

”Nu mai are niciun rost să păstrezi piaţa reglementată pe segmentul de retail, dacă piaţa angro este liberalizată. Am discutat cu toţi actorii din piaţă şi cu Comisia Europeană şi toată lumea a fost de acord că nu este o abordare sănătoasă să menţii preţurile reglementate la consumatorii finali casnici, dacă ai o piaţă liberă pe angro. Tot timpul vei avea de-a face cu diferenţe în plus şi minus, care trebuie reglate şi care influenţează concurenţa. Scopul este să avem concurenţă, iar furnizorii mari şi cei mici să se concureze în piaţă, ceea ce se poate realiza doar în condiţiile unei pieţe liberalizate complet”, a explicat Bege, la o conferință de profil, potrivit Agerpres.ro.

ANRE va continua să avizeze doar tarifele de furnizare în regim de ultimă instanţă, pentru o perioadă limitată, în caz de urgenţe, precum falimentul sau incapacitatea furnizorului de a livra energie sau gaze.

Milioane de consumatori vulnerabili în România

Oficialul ANRE a mai declarat că există cel puțin un milion de consumatori vulnerabili în România, ”dacă nu cumva milioane”. România nu mai trebuie să acorde ajutoare generale prin preț, ci unele punctuale, consumatorilor vulnerabili.

”Nu mai trebuie să acordăm ajutoare generale indiferent dacă acei consumatori au nevoie sau nu, ci aceste ajutoare să fie ţintite spre consumatorii are au cu adevărat nevoie, lucru care se face prin definirea corectă a consumatorilor vulnerabili. (…) Numărul consumatorilor vulnerabili ar putea fi de ordinul milioanelor sau peste un milion cel puţin. Din păcate vedem că aceste vremuri tulburi nu ajută la rezolvarea accelerată a problemei”, a mai spus Bege.

Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
PARTENERI - GSP.RO
Regizorul transmisiunii, criticat pentru imaginile din cazul Eriksen! Ce a putut filma: „Lipsă de umanitate! Trebuie dat afară imediat”
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Playtech.ro
Medic infecționist, semnal de ALARMĂ pentru cetățeni. Ce riscă să pățească persoanele care s-au imunizat împotriva Covid-19
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Observatornews.ro
Imagini cu ultimele momente din viața fetiței de 3 ani, din Constanța, care a fost sfâșiată de animalele sălbatice
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
HOROSCOP
Horoscop 13 iunie 2021. Fecioarele trebuie să regândească anumite planuri sau să renunțe la ele
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
Știrileprotv.ro
Cum a fost salvat Christian Eriksen. Medicul naţionalei Danemarcei a dezvăluit intervenția miraculoasă
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Telekomsport
BOMBĂ! Cine vor fi naşii la nunta Simonei Halep. Darul va porni de la 300 de euro
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Pregătește-te pentru vară cu Collagen Skin Booster (PUBLICITATE)