Șeful Jandarmeriei Vâlcea, col. Grigore Ciauşescu, spune că, în ultimii ani, a crescut numărul solicitărilor pentru îndepărtarea urşilor, mai ales în zonele intravilane.

În această situație, turiştii care vor să plece în drumeţie prin pădure, dar locuitorii din zonele cu risc sunt sfătuiți să respecte regulile pentru siguranţă.

„Deja am avut o primă intervenţie(…). A fost observat un urs în zona localităţii Măldăreşti, săptămâna trecută, dar era în pădure, în habitatul lui. Recomandarea mea pentru turişti este ca atunci când întâlnesc un urs să rămână nemişcaţi sau să încerce să nu atragă atenţia acestuia şi în niciun caz să se apropie chiar dacă sunt pui de urs. Să rămână la distanţă astfel încât ursul să nu-i observe şi să nu facă mişcări bruşte”, a spus col. Ciauşescu.

Echipament corespunzător

Totodată, inspectorul şef al IJJ Vâlcea a recomandat turiştilor care ajung în zona montană în această perioadă să fie echipaţi corespunzător şi să nu se abată de la traseele turistice marcate, întrucât la munte este încă iarnă.

Turiştii care pleacă pe munte, pe lângă echipamentul potrivit, trebuie să aibă lanterne, câteva conserve şi, nu în ultimul rând, să se deplaseze pe trasee turistice care sunt semnalizate.

De ce nu știu copiii noștri cine e pe tabloul „Cina cea de taină”: de ar fi fotbaliști sau trapperi le-ar ști și numele. Pentru prietenii mei creștini
Recomandări
De ce nu știu copiii noștri cine e pe tabloul „Cina cea de taină”: de ar fi fotbaliști sau trapperi le-ar ști și numele. Pentru prietenii mei creștini

„Să nu se abată de la traseele turistice pentru că este încă o perioadă de iarnă şi noaptea sunt temperaturi negative, iar rătăcirea le poate pune probleme de sănătate până la găsirea lor de către jandarmi sau salvamontişti”, a mai spus Ciauşescu.

Anul trecut, jandarmii vâlceni au fost solicitaţi să intervină în 71 de situaţii pentru a îndepărta animalele sălbatice, cu 10 mai puţine ca în 2023, când a fost înregistrată şi o victimă – un bătrân din Horezu care a fost atacat de urs în grădina din apropierea locuinţei lui.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Libertatea vă urează Paște Fericit! Trimite și tu mesaje de Paște celor dragi în aceste zile de sărbătoare!  

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Libertateapentrufemei.ro
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Ce scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
Adevarul.ro
Ce scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
S-au căsătorit în mare secret în Dubai, iar acum s-au DESPĂRȚIT! Vedeta noastră a făcut primele declarații despre divorțul de soțul ei, după aproape un an de căsnicie: „Părea imposibil pentru noi doi...”
Elle.ro

Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață

Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
Observatornews.ro
Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI