Rezervația de la Timișu de Sus, județul Brașov, care trebuia finalizată urma să adăpostească 60 de urși periculoși. Totuși, până acum, compania care se ocupă de lucrări a reușit să realizeze 360 din cei peste 5.800 de metri liniari de gard. În plus, în afară de fundație, pot fi zăriți și stâlpi în unele locuri, dar și alte gropi pentru fundație.

„Undeva la sfârşitul lunii mai s-a început lucrarea efectivă. A început, să zicem aşa, destul de greu. După care noi pe 12 iulie am trimis notificare, l-am notificat să intre cu celeritate  pentru că vremea era bună, terenul era pregătit”, a afirmat Mihai Zup, manager de proiect Regia Pădurilor „Kronstadt” Brașov.

Pentru a nu rămâne fără bani, autoritățile au trebuit să organizeze o altă licitație. „A trebuit să repetăm licitaţia de lucrări. Nu s-a decontat nimic. S-a decontat, cum am zis 220 şi ceva de mii de lei. S-a scos la licitaţie diferența. Sperăm acum, am convingerea că cineva va veni”, a mai adăugat Mihai Zup.

Proiectul are o valoare totală de mai bine de 53 de milioane de lei, dintre care 41 de milioane sunt fonduri europene.  

„Aceşti urşi problemă sunt gestionaţi şi astăzi cum au fost gestionaţi şi până acum. În sensul în care, fie au ajuns la celălalt sanctuar din judeţul Braşov, fie au fost relocaţi”, a declarat ministrul mediului, Mircea Fechet.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.