Valentine’s Day 2022. 5 locuri de poveste unde să petreceți Ziua Îndrăgostiților. Recomandările specialiștilor în turism + condiții de călătorie

Comentează

Februarie e luna iubirii, iar Valentine's Day - Ziua Îndrăgostiților mai are puțin și bate la ușă. Cei de la European Best Destinations, cel mai vizitat site de turism european, au ales cele mai tari orașe unde trebuie să meargă cuplurile în această perioadă, pentru o vacanță specială, cu multă iubire. Nu uitați înainte să plecați din România de deciziile de ultimă oră pe care țările respective le au în ceea ce privește Covidul. 

Ziua Îndrăgostiților se pare că are o origine catolică, iar în ultimii zeci de ani au circulat tot felul de legende în legătură cu personajele care ar fi inspirat această sărbătoare tot mai populară în rândul îndrăgostiților. 

Pentru toți cei care vor să îi facă o surpriză partenerei sau partenerului de Ziua Îndrăgostiților, European Best Destinations, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de turism din Europa, propune vacanțe de neuitat pentru îndrăgostiți care vor să petreacă pe 14 februarie așa cum se cuvine. Cu șampanie, dar într-o locație cu totul specială.

Pe lângă Paris, numit de toată lumea „Orașul Iubirii”, unde toți îndrăgostiții trebuie să ajungă, măcar o dată în viață, specialiștii în turism la nivel european au câteva propuneri interesante pentru o minivacanță de neuitat. Cum 14 februarie pică într-o zi de luni anul acesta, weekendul e perioada perfectă pentru a petrece timpul cu persoana iubită. Iată 5 destinații speciale din Europa. 

Plovdiv (Bulgaria)

Teatrul roman din Plovdiv. Foto: Shutterstock

„Plovdiv este un oraș frumos, așa că nu este surprinzător faptul că multe locuri de sub dealuri sunt potrivite pentru experiențe romantice. Dacă doriți să vă impresionați partenerul, vizitați următoarele locuri romantice din orașul antic. Faceți o plimbare pe străzile pitorești ale Rezervației istorice și arhitecturale antice din Plovdiv, care este un fenomen cultural format în ultimii 8.000 de ani. O plimbare romantică pe lângă frumoasele case Revival din orașul vechi vă va duce în altă perioadă. Nu ratați nici Podul Canalului de Canotaj, cunoscut ca podul cu lacăte, unde sunteți martori de răsărituri și apusuri”.

Condiții de acces în Bulgaria. Începând cu luna mai 2020, starea de urgență a fost înlocuită cu situația de urgență epidemiologică, care a fost prelungită până la data de 31 martie 2022. VERIFICĂ AICI ULTIMELE NOUTĂȚI AICI

Ljubljana (Slovenia)

Ljubljana, capitala Sloveniei. Foto: Shutterstock

„Fiind un oraș cu adevărat romantic, plin de vederi frumoase și povești inspiratoare, Ljubljana este un loc perfect pentru o evadare romantică. Dragostea emană chiar și din numele orașului, care sună foarte asemănător cu cuvântul sloven «ljubljena», adică «cel iubit», și mulți oameni cred că aceasta nu este doar o coincidență. Orașul își datorează caracterul romantic aspectului său istoric, pe de o parte, și energiei tinere, pe de altă parte. Cadrul pitoresc pentru evadarea dumneavoastră romantică este îmbunătățit de un vechi castel pe deal”.

Condiții de acces în Slovenia. Persoanele care prezintă un certificat de Recuperat/Vaccinat/Testat (RVT) pot intra în Slovenia fără plasarea în carantină pentru o perioadă de 7 zile la domiciliu. VERIFICĂ ULTIMELE NOUTĂȚI AICI

Opatija (Croația)

Sculptura fecioarei care ține o pasăre, devenită simbol pentru coasta orașului Opatija. Foto: Shutterstock

„Un oraș fermecător de coastă, cu o istorie și o cultură bogate, are multe locații fantastice, monumente impresionante, parcuri bine îngrijite și vile magnifice care așteaptă să fie descoperite. Parcurile frumoase din Opatija, potecile izolate, promenada lungă de coastă și serile calde luminate de stele oferă cadrul perfect pentru momente speciale alături de persoana iubită. Nu este de mirare că Opatija a fost de multe ori declarată unul dintre cele mai romantice orașe din Europa și și-a câștigat reputația ca destinație populară pentru nunți”

Condiții de acces în Croația. Autoritatea Națională de Protecție Civilă din Republica Croația a prelungit valabilitatea condițiilor actuale de intrare pe teritoriul croat. VERIFICĂ ULTIMELE NOUTĂȚI AICI

Sintra (Portugalia)

Palatul Pena din Sintra. Într-o zi fără nori poate fi văzut încă din Lisabona. Foto: Shutterstock

„O bijuterie așezată între munți și mare, care așteaptă să fie descoperită de toți cei care îndrăznesc să se piardă în moștenirea sa istorică maiestuoasă, natura luxuriantă, oferta culturală cosmopolită și gastronomia opulentă. Sintra emană o aură romantică, ce a lăsat o impresie profundă asupra sufletului și operei scriitorilor care, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, au fost pionieri în spiritul romantic și au celebrat subiectivitatea și emoția dramei umane. Sintra este cu adevărat capitala romantismului. Este un loc de experimentat!”

Condiții de acces în Portugalia. Este decretată stare de calamitate pe întregul teritoriu național continental, până la data de 20 martie 2022, ora 23:59. VERIFICĂ ULTIMELE NOUTĂȚI AICI

Santorini (Grecia)

Santorini în celebrele tonuri de albastru și alb. Foto: Shutterstock

„Este considerat a fi cel mai căutat loc pentru o evadare romantică din Grecia, deoarece nu există multe locuri în lume unde să te poți bucura de ape extraordinar de limpezi în timp ce stai pe marginea unui vulcan masiv activ în mijlocul mării! O excursie la Santorini cu jumătatea este un vis pentru oricine. Apusul de soare din Santorini este o experiență romantică supremă! Insula are o reputație din ce în ce mai mare ca destinație de nuntă pentru cuplurile nu numai din Grecia, ci și din întreaga lume”.

Condiții de acces în Grecia. Conform informațiilor comunicate de autoritățile elene, pentru a intra în Republica Elenă, toți cetățenii români trebuie să prezinte în mod obligatoriu mai multe documente. VERIFICĂ ULTIMELE NOUTĂȚI AICI

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu arestat, cu catuse. Foto: Hepta
06:04
Călin Georgescu află marți dacă scăpă de arestul preventiv. Tribunalul București decide în dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro
Șobolani, filmați în timp ce se hrăneau pe un trotuar din Piața Sfânta Vineri, în centrul Bucureștiului
12 oct.
Imagini cu mai mulți șobolani filmați pe un trotuar din centrul Bucureștiului, distribuite de sute de ori: explicațiile PMB
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12 oct.
Claudia Pătrășcanu, strigăt de disperare pentru fiul ei: „Sunt trei hotărâri judecătorești. Astăzi, copilul NU a fost adus nici măcar la cursuri”
Mirela Vaida si Oana Tomoiaga la Asia Express 2026
12 oct.
Mirela Vaida, dezvăluiri din culisele Asia Express. Ce a pățit Oana Tomoiagă înainte de a semna contractul cu Antena 1
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
06:40
Un Cadillac de 5,7 metri a întors priviri la RAR Botoșani. Decapotabila din 1972 are motor V8 de 8,2 litri
06:36
O tânără de 25 de ani, din Cluj, și fiul ei de 3 ani au dispărut fără urmă. Poliția și familia cer ajutorul oamenilor pentru a-i găsi
06:17
Donald Trump vrea să o demită pe Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia: „Da, nu suntem mulţumiţi”
06:04
Călin Georgescu află marți dacă scăpă de arestul preventiv. Tribunalul București decide în dosarul înșelăciunii de 1,1 milioane de euro
TRENDING
12 oct.
Drona de luptă de 9 metri cu sisteme Airbus, U740 Valkyrie, a realizat primul zbor fără pilot în Europa
Reportaj
12 oct.
De ce s-a cerut recuzarea judecătorului din procesul lui Călin Georgescu de la Curtea de Apel Bucureşti
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
12 oct.
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Ochi albastru machiaj cu tus
12 oct.
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
12 oct.
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
12 oct.
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
12 oct.
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Companiile din București și Ilfov domină Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).
12 oct.
Firmele din București și Ilfov dau mai mult de jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România. Un județ-surpriză apare pe locul 2
Claudiu Manda și Alexandru Muraru. Foto: Profimedia
12 oct.
PSD anunță prin Claudiu Manda că vrea la guvernare cu Luca Niculescu premier, Alexandru Muraru (PNL) continuă polemicile cu partidul lui Grindeanu
daniel-daianu-interviurile-libertatea-12-octombrie-2026
InterviuExclusiv
12 oct.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, la Interviurile Libertatea: „Riscuri enorme pentru România fără un guvern cu puteri pline. Intrăm în mare necaz!”
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
12 oct.
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru