Vaporașele de pe Bega pot fi închiriate de companiile sau persoanele private interesate, a anunțat Societatea de Transport Public din Timişoara. Ambarcațiunile vor circula pe trei trasee. Cel mai scurt tare 16 kilometri, de la Flora la Uzina de Apă şi înapoi. Al doilea traseu are 21 de kilometri – Flora – Ecluză – Flora, iar al treilea are 29 de kilometri – Flora – Uzina de Apă – Ecluză – Flora. Tariful practicat la închiriere este de 39 lei/km, fără TVA, scrie pressalert.ro

Vaporașele au avize din vară

Primăria Timișoara a cumpărat cele șapte vaporașe cu aproximativ două milioane de euro, parte a proiectului de reabilitare a malurilor Begăi. Acesta este finanțat cu bani europeni, în valoare de șase milioane de euro. Vaporașele au fost achiziționate în urmă cu doi ani, însă timișorenii nu s-au putut plimba cu ele, pentru că a fost nevoie de obținerea mai multor avize. Toate autorizațiile necesare au venit abia în această vară astfel că urmează să se realizeze curse în cadrul sistemului public de transport în comun.

Sursa foto: pressalert.ro


Semne că ai nevoie urgent de o dietă de detoxifiere. Cum te anunță organismul că e „sufocat” de substanțe nocive


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.