Ministerul Sănătăţii a transmis, joi, 23 iunie, că a fost diagnosticat în România al şaselea caz de variola maimuţei. Potrivit MS, preluat de Agerpres, este vorba despre un bărbat de 40 de ani.
Bărbatul s-a prezentat la o clinică medicală din Bucureşti, iar investigaţiile de laborator au confirmat că pacientul este infectat cu variola maimuţei. El este în spital şi va rămâne în izolare.
A fost declanşată ancheta epidemiologică pentru stabilirea persoanelor cu care a intrat în contact.
Primul caz de variola maimuței a fost înregistrat în România pe 13 iunie, la un pacient în vârstă de 26 de ani. Toate cazurile au fost înregistrate în București.
Variola maimuţei nu se răspândeşte cu uşurinţă între persoane, ci doar în urma unui contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură şi prin fluide corporale.
Vezi evoluția de până acum a cazurilor de variola maimuței în România
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia