Irakianul care şi-a înjunghiat mortal, duminică seara, iubita şi soacra, într-un bloc din Buftea, a vrut să-l ucidă şi pe poliţistul care a ajuns primul la locul tragediei. Înainte de a-l ataca pe omul legii cu acelaşi cuţit cu care comisese crimele, ucigaşul a strigat "Allah Akbar", o expresie în limba arabă care înseamnă "Domnul e Mare!".
Cuprins:
Bărbatul, pe nume Al-Falahi Ammar Mohamad Abdel-Aziz, în vârstă de aproximativ 50 de ani, avea de ceva timp o relaţie cu femeie de 48 de ani din Buftea, care ar fi educatoare, pe nume Al-Falahi Chivoiu Maria Simona. Duminică, atunci când a vizitat-o, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan. Irakianul nu a stat prea mult la vorbă şi a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi l-a înfipt de mai multe ori în trupul iubitei. La fel a făcut şi în cazul mamei femeii, Chivoiu Elena, de 79 de ani, pe care a lăsat-o într-o baltă de sânge pe holul de la intrare.
După ce le-a ucis pe cele două, potrivit unor informaţii obţinute de Libertatea, ucigaşul a sunat la 112 şi a anunţat, într-o română stricată, că a ucis "mama şi fata".
Un poliţist de la "Judiciar" din Buftea şi paramedicii SMURD au ajuns primii la faţa locului, dar, la intrarea în casă, unul dintre oamenii legii a fost atacat de irakian cu acelaşi cuţit pe care-l folosise pentru a le ucide pe două femei.
Vecinii familiei din blocul de pe strada Tineretului din Buftea l-au auzit pe irakianul cu cetăţenie norvegiană, chiar înainte de a fi împuşcat de poliţist, că a strigat "Allahu Akbar", o expresie folosită în lumea arabă şi care înseamnă "Domnul e Mare!".
Foto: Observator TV
CITEŞTE ŞI: