Sumar:

Mii de oameni au ieșit în stradă în centrul capitalei Caracas, în a treilea marș organizat într-o săptămână. Oamenii au vrut să meargă către sediul Comisiei Electorale Naționale, însă militari ai Gărzii Naționale și polițiști i-au înconjurat și au blocat piața unde aceștia voiau să se adune, relatează Reuters.

Protestatarii s-au răspândit astfel pe străzile din apropiere, unde au strigat sloganuri împotriva președintelui Maduro. Totodată, autoritățile au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa circa 100 de protestatari pe una dintre străzi, potrivit unor martori.

Proteste erau programate în circa 20 de orașe, unde manifestanții ar urma să se îndrepte spre sediile autorităților electorale. Cum era de așteptat, demonstrațiile nu au fost autorizate de autorități și s-au luat mai multe măsuri pentru a împiedica oamenii să se adune în număr mare. În capitala Caracas, 14 stații de metrou au fost închise pentru ca oamenii să nu se poată deplasa.

Protestele au loc la doar o zi după ce opoziția a făcut apel la armată și la populație să nu se mai supună puterii. De astfel, opoziția încearcă să-l îndepărteze pe Maduro de la putere. De partea cealaltă, Nicolas Maduro, care a devenit președinte după moartea lui Hugo Chavez, a adoptat mai multe măsuri controversate, precum raționalizarea electricității și a accesului la serviciile publice, într-o încercare disperată de a diminua efectele crizei – însă fără niciun rezultat. Țara se confruntă cu o penurie de alimente și medicamente, precum și jafuri. Magazinele sunt luate cu asalt de oameni, iar unii au ajuns să se atace pe străzi. Totodată, alții au ajuns să vâneze câini, pisici și păsări pentru a se hrăni.

Confruntat cu tot mai multe presiuni și cum țara ar putea să explodeze în orice moment, liderul de la Caracas a decretat  vineri stare de excepţie şi de urgenţă economică, timp de 60 de zile. Mai mult, el a acuzat chiar Statele Unite că încearcă o lovitură de stat și că suspendarea președintei din Brazilia din funcție este un semn că el urmează. În aceste condiţii, Maduro a anunţat că sâmbătă vor avea loc exerciţii militare de amploare.

Venezuela, țară care dispune de cele mai mari rezerve de petrol din lume, a fost grav afectată de scăderea prețului țițeiului în lume, dar și de o secetă puternică provocată de fenomenul El Nino. Rata inflației în această țară, care este deja cea mai ridicată din lume, ar putea să ajungă la 720% în acest an, potrivit unei estimări făcute de FMI, în luna ianuarie, transmite Bloomberg.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.