REPORTAJ/Viața de coșmar a fetițelor din Vaslui găsite în comă alcoolică. Mama își bătea copiii și îi încuia în beci, cu șobolanii - FOTO&VIDEO

Comentează

Șase frați dintr-o familie din județul Vaslui, cel mai mic de numai un an, au fost victimele unor abuzuri greu de imaginat din partea propriei mame, până în momentul în care autoritățile statului au intervenit pentru trei dintre copii. Aceștia, cu vârste de trei, patru și opt ani, au fost la un pas de moarte după ce au mâncat, de foame, vișinele din alcoolul dintr-o sticlă de aproape trei litri. Rudele și vecinii mamei au povestit, pentru Libertatea, că femeia obișnuiește să bea și să-și bată copiii, chiar și pe mezin, iar când vrea ”să le aplice corecții”, îi închide în beciul cu șobolani.

Un incident care s-ar fi putut încheia cu moartea a trei copii a fost, de fapt, salvarea pentru șase frați din localitatea vasluiană Avrămești. Jumătate dintre aceștia, mai exact trei fete de opt, patru și trei ani, au fost la un pas de a deveni îngeri după ce, din neglijența și iresponsabilitatea crasă a mamei, au mâncat vișinele pline de alcool dintr-un recipient de trei litri de rachiu.

Din cele povestite de vecini și chiar de victimele nefericitului incident, micuțele ar fi mâncat fructele de foame, întrucât cea care le-a dat viață și ar fi trebuit să le poarte de grijă dormea nepăsătoare, după ce băuse o cantitate impresionantă de alcool. De fapt, băutura i-a distrus viața femeii, care, pe fondul acestui viciu, își bătea și umilea copiii, uneori recurgând la măsuri extreme, cum ar fi să-i închidă în beci, după cum susțin vecinii, în baza unor înregistrări video făcute chiar cu copiii.

Toate aceste abuzuri au condus, în final, la separarea celor șase frați de propria mamă, urmând ca, după revenirea tatălui lor din străinătate, unde bărbatul se află la muncă pentru a asigura tocmai un trai mai decent copiilor, să se decidă viitorul micuților.

”Își bătea și înjura copiii, inclusiv pe ăla mic de un an”

După nefericitul incident în care trei dintre cei șase frați au ajuns la spital în comă alcoolică, rudele și vecinii Ionelei Hurduc și-au făcut curaj și au început să vorbească despre viața grea pe care o aveau copiii. Și asta în condițiile în care femeia stătea aproape tot timpul beată, ceea ce făcea să aibă un comportament agresiv față de fiii și fiicele sale. Pe lângă faptul că-i înjura toată ziua, obișnuia să-i și bată pentru că nu-i făceau pe plac.

”Îl bătea inclusiv pe ăsta mic, deși abia a împlinit un an. La ea, totul era o distracție. Își bătea și înjura copiii. Ca să vă puteți da seama ce fel de mamă era, ea dormea singură într-o cameră, așa-zisă ”de curat”, iar toți cei șase copii se înghesuiau într-un singur pat”, ne-a mărturisit Maria Huminic, sora mamei copiilor.

Cea mai mare parte din banii pe care-i avea din alocația complementară și alocațiile copiilor, Ionela Hurduc îi cheltuia pe băutură, pe care o cumpăra din sat. Nu de puține ori, femeia venea beată din sat și cădea pe jos în curtea locuinței sale, unul dintre aceste episoade fiind fotografiat de către o vecină care mai avea grijă de copii.

Mama celor șase copii a mai avut un copil care a murit la doar câteva luni de viață, în condiții misterioase, după cum susține sora femeii. Aceasta spune că este posibil să fi fost vorba tot de neglijență din partea mamei, care s-ar fi așezat pe bebeluș și l-ar fi sufocat.

Mama copiilor a amenințat în dese rânduri că se va sinucide, și asta tot pe fondul consumului de alcool. Într-o noapte, l-a pus pe unul dintre copii să sune la o vecină și să spună că s-a omorât. Bărbatul femeii la care a sunat a fugit în picioarele goale să vadă dacă este adevărat, constatând, însă, că totul fusese o farsă a mamei copilului.

Maria Huminic, sora femeii, ne-a mai mărturisit că băiatul de 13 ani era adevărata mamă pentru frații săi mai mici. De altfel, reporterul Libertatea l-a surprins pe acesta când, imediat după ce s-a întors de la școală, a început să scoată apă din fântână pentru a pregăti laptele pentru fratele său de un an.

Fata de opt ani, în comă alcoolică pe marginea adăpătorii pentru animale

Incidentul care a oripilat întreaga comunitate din Avrămești a fost cel de miercuri seara, când toate cele trei fete ale Ionelei Hurduc au văzut moartea cu ochii. Copilele de trei, patru și opt ani au căutat ceva de mâncare în frigider, acolo unde au găsit doar o sticlă de plastic de trei litri, aproape plină cu vișine. Fără să știe că fructele fuseseră puse cu alcool de către mama lor, pentru a-și pregăti băutura preferată, fetele au început să le mănânce și nu s-au lăsat până nu le-au terminat. Totul se întâmpla în timp ce mama copiilor era, se pare, la prășit pe un câmp din apropierea satului.

Spre seară, aproape când să se întunece, cea mai mare dintre fete a fost găsită de către verișorul său, în comă alcoolică, pe o adăpătoare de apă pentru animale, curgându-i apă în cap din cișmea. Băiatul a fugit la o locuință din vecinătate, unde l-a alertat pe bărbatul găsit în acea casă. Acesta a luat-o pe copilă, mai mult moartă decât vie, și a dus-o mai întâi în casa sa, apoi la locuința mamei. Între timp, femeia a ajuns acasă, iar când fiica sa i-a fost pusă în brațe, ar fi lăsat-o cu capul în jos și ar fi început să o zguduie, spunându-i: ”Lasă, că nu mori”.

Bărbatul care a adus-o pe fetiță a fost cel care a și sunat la numărul de urgență 112 după o ambulanță. Stabilizată de către echipajul medical abia după o jumătate de oră, copila a fost transportată, împreună cu mama sa, la Spitalul de Urgență Bârlad.

Fetele de trei și patru ani, găsite inconștiente pe un pat din casă

După ce fata de opt ani a fost preluată de ambulanță, vecinii și rudele Ionelei Hurduc și-au dat seama că lipsesc celelalte două copile. Acestea au fost găsite în casă, pe un pat, în stare de inconștiență, de către o verișoară de-a lor care a dat imediat alarma. O vecină le-a scos afară, pe prispă, și a început să le stropească cu apă, în încercarea de a le aduce în simțiri.

”Fata mai mică mai deschidea ușor ochii, dar nu puteam comunica cu ea. Însă cea de patru ani părea că este moartă. Respira foarte greu și atât. Ne-am speriat foarte tare. Erau vomitate și foarte murdare. Am sunat la 112 și am spus să trimită de urgență alte ambulanțe, pentru că cele două fete sunt foarte grav”, ne-a spus o vecină, de altfel nașa de botez a unuia dintre cei șase frați.

Ca și în cazul fetei de opt ani, cele două surori ale sale au fost duse cu ambulanțele la Spitalul din Bârlad.

Cei șase frați au fost duși provizoriu într-un centru al Protecției Copilului

Cele trei fete de trei, patru și opt ani au fost duse la Compartimentul de Primiri Urgențe ale Spitalului ”Elena Beldiman” Bârlad, unde au rămas sub tratament și monitorizare, până a doua zi, dimineață. Întrucât copilele și-au revenit miraculos și au răspuns la medicamentele administrate, s-a luat decizia externării acestora. Fetele au fost duse în Centrul de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat, Neglijat și Exploatat Bârlad, unde vor beneficia de îngrijire corespunzătoare.

Întrucât situația era una de risc și pentru ceilalți trei băieți de un an, 10 și 12 ani, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui a intervenit, joi la prânz, și i-a preluat și pe aceștia.

Specialistul instituției a mers la locuința din Avrămești însoțită de mama copiilor, care într-un schimb de replici cu sora sa a spus că ”Dumnezeu va avea grijă”.

”În urma evaluării cazului, cei șase minori au fost separați de mediul familial și securizați într-un centru de profil. Urmează o evaluare detaliată a cazului în urma căruia se vor stabili acele măsuri care sunt în interesul superior al copiilor”, a declarat, joi, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Reprezentanții instituției au spus că vor sesiza Poliția în acest caz, având în vedere abuzurile la care se pare că au fost supuși cei șase frați.

Între timp, rudele Ionelei Hurduc l-au contactat și pe tatăl copiilor, aflat de câteva luni la muncă în Italia. Acesta a spus că va ajunge acasă în câteva zile, prezența sa fiind hotărâtoare în ceea ce privește viitorul copiilor săi.

Citește și:

REPORTAJ/O fetiță din Vaslui era legată cu lanțul de copac, arsă cu fierul de călcat și obligată să asiste la desfrâul mamei sale

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
21:51
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
20:35
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
21:31
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
15:17
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Ultimele știri
23:15
Despăgubiri de 30.000 de euro pentru o mamă concediată după ce a cerut să lucreze noaptea pentru a-și îngriji copilul
23:02
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
22:55
Papa Leon al XIV-lea, operat cu succes pentru extirparea unui nodul pulmonar. Cât va rămâne în spital
22:36
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
TRENDING
21:50
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
18:30
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
22:06
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
20:42
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
20:32
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
15:46
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Un doctor care se află pe holul spitalului
19:42
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
19:09
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?