Viața în România a unui moldovean cu soție ucraineană: „Refuzăm să mai vorbim rusa în casă. Nu-i va mai suporta nimeni în lumea asta”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Atacantul lui U Cluj Alexandru Boiciuc, 24 de ani, are și cetățenia română, este mulțumit că a adus-o în Ardeal și pe cumnata sa, în timp ce cumnatul s-a întors în Ucraina invadată. Fotbalistul a explicat într-un interviu pentru Libertatea cum a crescut nivelul resentimentelor după invazia armatei lui Putin.
Cuprins:
Alexandru Boiciuc este unul dintre cei mai vechi străini din campionatul românesc. A venit copil la Iași, din dulcele Chișinău, când de-abia avea card de identitate. Acum este bărbat cu familie, cu soție ucraineană, are și cetățenie română, a jucat pentru diverse formații din țara noastră, pe care o asimilează ca a lui. Vârful de 24 de ani a început la Poli Iași, unde a învățat fotbal, apoi au urmat Rapid Suceava, FCM Târgu Mureș, Academica Clinceni și acum U Cluj.
A mai avut experiențe în Moldova natală, la Vejle (Danemarca), la Karpaty Lvov (Ucraina) și la Turris (Italia). La Lvov și-a întâlnit jumătatea vieții sale. În ciuda vârstei fragede, este o delectare să-i urmărești felul de a vorbi, având un vocabular bogat.
Libertatea: Cine ești tu, Alexandru Boiciuc?
Alexandru Boiciuc: Sunt un moldovean care are și cetățenie română, venit de la 14 ani în această țară. Ca fapt divers, sunt primul caz de cerere la FRF în momentul în care s-a elaborat legea cu jucătorul eligibil U21, am câștigat cazul, întrucât sunt crescut practic în România. M-am născut la Chișinău, dar am venit la trei ore distanță, la Iași, singur, singurel, ca să fac fotbal.
- Cum a fost la început?
- Făceam și școală, nu doar fotbal. Am stat la cămin, eram la Liceul de Informatică din Iași, încercam să o țin bine și cu școala. Am stat la acel liceu până la clasa a XI-a inclusiv, apoi în ultimul an era clar, făcând sport de performanță, că nu o mai pot ține la același nivel, așa că am trecut la liceul cu profil sportiv. Am terminat 12 clase, îmi pare rău că n-am putut continua cu o facultate, deși nu e timpul pierdut, dar semnând și contract de profesionist, având și program de dimineață, așa că... Am ales.
„Eram bun la română și la informatică”
- Cât de mult îți plăcea școala?
- Timpul zboară repede, acum când realizez. Eram chiar bun la limba română, doamna mea profesoară zicea că eu am o gândire mai altfel decât alți copii. Și la informatică aveam potențial, dacă mă introduceam mai adânc în acest domeniu, cine știe, poate nu mai făceam fotbal.
- Ești de un deceniu în România, chiar dacă ai mai avut câteva experiențe în Danemarca, Ucraina, înapoi în Moldova și în Italia. Inevitabil te voi întreba de Ucraina, mai ales că soția ta e de acolo.
- Da. La Lvov, unde am jucat, mi-am întâlnit soția, pe Lilia, ea mă urmează peste tot. Despre situația de acolo... Din păcate, am început să ne obișnuim cu situația. Sora soției a prins primele bombardamente, a fost un aerodrom militar atacat la câteva zeci de kilometri de oraș.
- A plecat de acolo?
- Da, ne-a sunat în prima zi, la ora 6 dimineața, ne-a zis că fuge în Polonia alături de soțul ei. Ulterior, am recuperat-o de acolo, stă la noi.
„Cumnatul s-a întors în Ucraina”
- Cum e atmosfera în casă?
- Ți-am zis, avem un feeling ciudat, că ne-am obișnuit cu toate noutățile pe care le vedem la televizor sau le citim. Să vezi orașe distruse, s-a dus toată umanitatea. Lvov e mai în siguranță, nu e atât de mare pericolul acolo. Dar cumnatul meu s-a întors în Ucraina, au nevoie de bărbați acolo.
- Pe front sau unde?
- L-a dus slujba la niște posturi de control, nu a fost convocat la acțiuni militare, ceea ce e bine pentru cumnata mea, care oricum stă cu sufletul la gură.
- Părinții soției unde sunt?
- Au plecat în Polonia, la câteva ore de Lvov. Sunt în regulă acolo, dar ia gândește-te să pleci așa, printre străini... Soția a avut stres suficient din cauza surorii sale, dar acum că e aici, s-a liniștit.
„Orice e material în viață este trecător”
- Cum interpretați voi invazia Rusiei?
- Din păcate, suntem surprinși de prostia celor din Rusia.
- De ce, cum?
- Oamenii din această țară, nu mai zic de invadatori, sunt atât de orbi și de neînțelegători, sunt atât de manipulați de către conducere, primesc toate sancțiunile ca și cum „noi o să ne descurcăm, n-avem nevoie de ceea ce ne face Vestul". E o glumă amară. Din ce știm direct din Ucraina este că rușii nu atacă doar spațiile militare, ci și civili pe stradă, spitale, orfelinate, e înfricoșător că n-au umanitate în ei.
- Ce v-a învățat acest conflict până acum?
- Sunt lucruri care nu vor trece, nu se pot șterge cu buretele. Ca să-ți răspund: totul material e trecător, totul se poate pierde într-o oră, o clipă, într-o bună zi. Cel mai de preț e să fie familia alături, să ai curajul de ați părăsi casa astfel încât să-i protejezi pe cei dragi. Am revăzut prioritățile în viață mai ceva decât pandemia.
„De coronavirus nu mai vorbește nimeni”
- Poate exista vreun semn de comparație între cele două situații, unele extreme?
- De coronavirus nu mai vorbește nimeni, pare că a fost ceva cândva.
- Nu este de o ironie amară?
- Asta e istoria, ceva mai rău acoperă ce era rău înainte! Așa se accentuează în lume faptele negative. Vedeți fapte pozitive la TV, să dai nădejde oamenilor?! În toată lumea, negativul se vinde.
- Întrevezi un armistițiu, pacea, curând?
- Din câte vedem la știri, și dacă sunt adevărate noutățile, rușilor li se va termina armata și munițiile, resursele se duc... Se vor liniști spiritele în următoarea lună, se vor mai duce din bombardamente, dar cât va dura să se retragă trupele sau să se liniștească spiritele, cred că va dura ani. Cel puțin în 2022, mică probabilitatea de pace. Mult mai mult, o să mai dureze.
- Și rușii cum vor fi priviți?
- Nici până acum n-au fost bine primiți nicăieri pe glob. Erau acceptați cei cu bani. Nu neg că sunt și oameni buni, dar felul lor de a se comporta și a trata ceilalți oameni îi face să fie antipatici. Acum, mapamondul îi va urî! Vor fi și mai antipatici. Am impresia că rușii vor să se întoarcă în anii ’80-’90, când aveau totul local. Ne amuză prostia lor.
„Nu mai suportă să audă rusă”
- Ce diferențe vezi între noi și voi, moldovenii?
- Suntem același popor, până la urmă, aceeași națiune! Dacă noi la Chișinău vorbim o limbă mai rusificată, totuși, avem și ținem aceleași tradiții. Suntem primitori și noi, și voi cu străinii, le facem mese, ca să vorbească frumos despre noi când vor ajunge pe meleagurile lor.
- Tu vorbești și rusa?
- Da, o știu. Deja învăț și ucraineană, sunt nevoit cu războiul ăsta.
- De ce?
- Păi, e simplu, dacă soția și familia e din Ucraina, nu mai suportă să mă audă în rusă! Am început să învăț cât mai multe cuvinte în ucraineană, cică mă descurc, așa-mi zice. Vorbeam în rusă, era greu să pricep ucraineană. Acum dacă e mai mare negativul tot ceea ce ține de Rusia, e clar că renunțăm.
„În Ucraina sunt mulți care nu vorbesc limba autentică”
- Atât de diferite sunt cele două limbi?! Cred că mulți din afară consideră că sunt destul de asemănătoare.
- Da, chiar da! Mulți ruși nu pot înțelege ce zic ucrainenii. Bine, hai să-ți mai zic ceva, sunt multe persoane în Ucraina care nu știu ucraineana autentică, avea soția pe cineva din familie la Kiev care vorbea ceva rusificat, de nu pricepeau nici ei. Și încă o chestie: toată lumea va trece pe ucraineana autentică, poporul acela va fi mai patriot după acest conflict.
- Ca să priceapă lumea, nu e ca la noi, în România, unde unele cuvinte sună altfel în Moldova, Transilvania și Muntenia, dar, totuși, fondul este comun?
- În România diferă accentul sau unele cuvinte, acolo diferă aproape tot. Doar par că sunt asemănătoare, sunt limbi complet diferite, rusa și ucraineana.
„Eu mi-aș dori să ne unim”
- Dacă tot am vorbit de politică, România și Moldova, care e părerea ta, unite sau mai bine fiecare pe cont propriu?
- Eu sunt de părere că suntem frați, surori, eu mi-aș dori să ne unim, cred că ar fi un pas înainte și pentru România, și pentru Moldova. Ar fi mai multe posibilități și pentru tinerii din Moldova care vor să vină aici să studieze. Apoi, dacă am fi aceeași țară, tinerii ar rămâne la Chișinău să studieze. Și Moldova ar ajuta România cu multe produse, cu bogății naturale.
- Dar crezi că ne vor lăsa alții?
- Asta deja e partea a doua. Dorința e importantă, deși sunt multe obstacole. Și știi de ce, sunt mulți de proveniență rusă în România și Moldova care se împotrivesc.
