Viața ucrainenilor refugiați, între generozitatea românilor, lege și „legea din umbră” 

 5 comentarii
Arhiva foto

Statul român a schimbat de la 1 mai programul de ajutorare a refugiaților ucraineni, iar noile condiții au pus pe drumuri oamenii. Între condiții, aceștia trebuie să aibă acum un cont bancar deschis în România, să își înscrie copiii la școală și să fie angajați sau să își caute de muncă. Refugiații spun însă că, în plus față condițiile Guvernului, băncile au introdus tot felul de restricții suplimentare, pentru a le deschide conturi.

De la 1 mai 2023, programul destinat asistenței umanitare pentru refugiații ucraineni în România, intitulat 50/20, a fost anulat și înlocuit cu noul program 2000/600.

Programul 50/20 se derulase din martie 2022 până în aprilie 2023. În cadrul acestuia, refugiații ucraineni beneficiau de 20 de lei pe zi pentru mâncare și 50 de lei zilnic pentru cazare. Banii erau virați direct proprietarilor locuințelor în care ucrainenii stăteau cu chirie.

Activ în 2022, programul 50/20 practic nu a funcționat deloc în 2023. Pentru primele patru luni din anul curent sumele nu au fost virate.

Guvernul a promis că va reveni la zi cu plățile, dar nu există informații oficiale disponibile pentru când se va întâmpla. Ultima plată s-a făcut în februarie 2023, pentru luna decembrie 2022.

Prin noul proiect, banii pot ajunge direct la refugiați

În 4 mai, premierului Nicolae Ciucă declara: „Persoanele care au găzduit cetățeni ucraineni refugiați în România vor primi, în cât mai scurt timp, banii cuveniți pentru cazarea și masa celor cărora le-au oferit un cămin”.

Autoritățile au trecut, de la 1 mai, la un program nou, detaliat în Hotărârea de Guvern 368/2023. Avantajul acestuia, cum a fost el prezentat de către inițiatori, e acela că sumele vor fi virate direct către refugiați.

Atât ucrainenii, cât și românii care au încercat să-i ajute să acceseze programul s-au întâlnit cu numeroase obstacole. Ei, dar și partenerii economici susțin că programul nou nu a fost pregătit în avans, printr-o colaborare a diferitelor instituții ale statului între ele, dar și cu băncile.

Cum e prevăzut să funcționeze programul 2000/600

Pentru ucrainenii care aleg cazarea privată, și nu în centrele de refugiați, există un ajutor de cazare, în primele 4 luni de program:

  • 750 de lei/lună (persoană fără familie)
  • 2000 de lei/lună (pentru o familie)

La sumele destinate cazării se mai adaugă 600 de lei pe lună de persoană pentru mâncare. Din luna a cincea a programului, suma destinată cazării rămâne neschimbată, dar dispar banii pentru mâncare.

Ce condiții trebuie să îndeplinească o persoană refugiată din Ucraina pentru a beneficia de program

Potrivit noii legislații, refugiații depun o solicitare în primele 5 zile lucrătoare ale fiecărei luni.

Pentru a accesa programul în prima lună, refugiații trebuie să aibă Protecție temporară, dar și un cont bancar la o bancă din România.

În lunile 2-4, adulții apți de muncă trebuie fie să muncească în România, fie să dovedească faptul că își caută loc de muncă, prin înregistrarea la agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Copiii lor trebuie să fie înregistrați la o formă de învățământ în România.

Excepție de la aceste reguli se fac pentru:

  • studenții la zi
  • persoanele cu dizabilități
  • persoane peste 65 de ani
  • persoane cu un copil de până la 2 ani (respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilitate)

Din luna a cincea a programului, încadrarea în muncă este obligatorie pentru ca ucrainenii să poată primi sprijinul pentru cazarea în România.

Ce s-a întâmplat în practică

Trecerea la noul program a fost bruscă. Asta a însemnat multe cazuri de respingere, criterii variabile la sucursale diferite ale aceleiași bănci, un proces lung și obositor pentru femeile care poartă deja semnele traumei războiului și dezrădăcinării, potrivit relatărilor refugiaților.

Prima lună este singura în care deschiderea contului bancar e suficientă pentru înscrierea în program. Însă „o lună” a însemnat, de fapt, mult mai puțin.

Între publicarea hotărârii de guvern (26 aprilie) și ultima zi de înscriere pentru luna mai (5 mai), ucrainenii au avut la dispoziție 8 zile lucrătoare.

Din iunie, atât înscrierea copiilor la școală, cât și a adulților în căutarea unui loc de muncă vor fi condiții obligatorii.

Angajarea femeilor refugiate e dificilă din perspectiva realității că majoritatea mamelor sunt aici singure, fără soți sau alt sprijin în creșterea copiilor. Cu excepția timpului petrecut de aceștia la grădiniță sau școală, mamele nu au alte ore libere.

Exemplul Irei

În urmă cu un an, Ira și copiii ei, refugiați din Ucraina, au ajuns la Botoșani, unde Irina Pascal i-a primit în apartamentul mamei ei, gol la acel moment. Ira a vrut la început să stea doar o lună în România, dar ulterior a decis să rămână pe termen lung și femeile au aplicat împreună la programul 50/20.

Soțul Irei muncește în Olanda, dar, dacă s-ar muta acolo cu toții, ar da pe chirie toți banii pe care acesta îi câștigă. Așa că momentan războiul i-a despărțit.

„Ne-au zis că fiecare ucrainean trebuie să vorbească și să scrie românește ca să-și deschidă un cont”

Ca să acceseze programul 2000/600, Ira a încercat să-și deschidă un cont bancar singură în Botoșani și a fost refuzată pe rând de toate băncile. „Raiffeisen i-a cerut contract de muncă, am făcut plângere către ei. La sucursala BT, funcționara mi-a spus senină că ea nu știe nici ucraineană, nici engleză și nu se poate baza pe ce aș traduce eu. De asemenea, a menționat că, pentru a avea un card, Ira ar trebui să aibă rulaj de 2.000 euro pe lună”, povestește Irina, care a început să meargă cu Ira la bănci ca să o ajute.

La ING Botoșani, Ira a fost trimisă la Suceava, explicația fiind că la Botoșani nu se pot emite carduri.

„Cel mai șocant și supărător a fost la Banca Transilvania”, mărturisește Ira. „De fiecare dată aveau alte condiții speciale: traducerea documentelor, contract de închiriere. Însă acum ne-au zis că fiecare ucrainean trebuie să vorbească și să scrie românește ca să-și deschidă un cont”. Ira mai spune că multe bănci i-au cerut să aibă contract de muncă.

„Senzația e că nu vor să ne deschidă cont”, spune, dezamăgită, Ira. După mai multe zile de căutări, Ira a reușit să-și facă un cont la BCR, dar între timp a primit și informația din partea Primăriei Botoșani că i-ar accepta și plata cu Revolut, povestește Irina.

„Ei oricum sunt mai bine ca alte familii. Mulți nu știu cum s-au descurcat”

În primele luni ale programului 50/20, Ira și Irina primiseră la timp sprijinul financiar din partea statului. Însă începând cu sumele pentru ianuarie și până acum, banii nu au mai fost livrați.

Ira e norocoasă, pentru că încă primește bani de la soțul și tatăl ei, care muncesc în alte țări. Altfel spune nu s-ar descurca. „Ei oricum sunt mai bine decât alte familii. Mulți nu știu cum trăiesc decent”, spune Irina Pascal.

E un lucru bun noua variantă, pentru că mai de voie, mai de nevoie vor trebui să se integreze. Doar că statul român e de toată bafta. Nu s-a luat o marjă de timp până să se clarifice toate chestiunile și acum are loc o bulibășeală.

Ira vorbește limba engleză și e de fel o persoană proactivă, cum o descrie prietena ei româncă. S-a interesat ce documente sunt necesare, și-a făcut copii după acte, a încercat să respecte tot ce i-a cerut birocrația. „Dar când te izbești de neputința de a crea un afurisit de cont curent…”, spune Irina.

Ira are o fetiță care merge la grădiniță, unde programul se termină la ora 12. După 12, mama ei trebuie să stea cu ea în fiecare zi, ceea ce îi limitează posibilitățile de angajare. „Sunt tare curioasă cum va gestiona statul aceste cazuri”, se întreabă Irina. „Noi, românii, de bine, de rău, mai avem o bunică, soțul pe tura inversă. Când ești singur, ce faci? În iarnă, fetița a făcut pneumonie și Ira a refuzat internarea ca să poată sta acasă și cu fratele ei, un băiat de 11 ani.”

Uneori, pe Ira o bate gândul să se ducă din nou acasă, la Odesa. Mama ei, care e încă acolo, îi spune mereu nici să nu se gândească să se întoarcă. Început într-o dimineață nefirească de 24 februarie 2022, războiul se anunță lung.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    C.AdrianMarian 16.05.2023, 11:47

    Dar povesti de viata ale romanilor de ce nu intereseaza pe nimeni? Reteaua "Albanezu", dosarul Micula, vanzarea Petrom, revenirea fantastica a firmei care a dat teapa de 1.5 mld. De euro Romaniei si anume Bechtel auditand firmele lui Umbrarescu spre o posibila cumparare, Rafo, insula mare a Brailei... Asuca avem o gramada pe cap. Dar ca ucrainienii au venit si se comporta ca si cum noi suntem in tara lor?? Si.au facut firme, nu platesc taxe de ce nu zice nimeni? Au venit cu preturi mici si au nenorocit pietele. Problema e ca nici nu sunt produsele lor. Sunt americane, chineze si chiar rusesti. Pai noi ce suntem de am ajuns in halul asta??

  • Avatar comentarii

    seaman651 16.05.2023, 14:14

    Amestecam borcanele, era vorba pur si simplu de modul dezastruos in care se dau "reguli" noi de catre statul-palma-barba-cot, fara a fi gandite in prealabil, fara consultari corespunzatoare cu cei implicati in "regulile" emise din putul gandirii unor incompetenti. De ceea ce comentati dvs, tot acei incompetenti se fac raspunzatori.

  • Avatar comentarii

    seaman651 16.05.2023, 14:15

    NU-mi amintesc sa-mi fi deschis vreodata un cont in afara si sa mi se ceara pentru asta sa vorbesc limba statului respectiv.

  • Avatar comentarii

    ED1953 16.05.2023, 14:29

    Eu am avut un cont in Olanda - am lucrat la o multinationala olandeza. - mi-au cerut un garant olandez -mi-au cerut sa vorbesc engleza daca nu vorbesc olandeza ( vorbesc dar prost ) - toata corespondenta etc este in lb.olandeza si daca nu as fi stiut limba olandeza ( asa cum o stiu ) nu m-as fi descurcat deloc cu internet banking. In urma cu ceva ani am vrut sa un deschid un cont la Viena ( dorea Dragnea sa supraimpoziteze economiile bancare ).Am discutat cu banca austriaca : - conditii - sa ai domiciliu in UE - sa cunosti lb.germana. Indeplineam conditiile dar Dragnea a picat asa ca nu a mai fost nevoie sa imi mut economiile bancare la Viena. Fara sa ai cunostinte minime de limba tarii unde vrei sa iti deschizi un cont este imposibil sa il administrezi.

  • Avatar comentarii

    Nexus 16.05.2023, 16:08

    DA, NU ESTE MOALE DE LOC............dar dupa un an de zile trebuie sa incerci sa te integrezi un pic,sau mai mult ca sa traiesti mai usor.......

ALTE ȘTIRI
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
22:12
În ce mai merită să investești în 2026? Opțiuni chiar și pentru un buget mic
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
21:43
iPhone Duo, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate pentru primul iPhone pliabil
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală