Întrebat dacă Ucraina va putea deveni membră a Uniunii Europene atâta vreme cât există trupe rusești pe teritoriul său, Frans Timmermans a spus că acest lucru este imposibil.

„Nu, este imposibil. Dar toată ideea este ca Ucraina să iasă din acest conflict ca un câștigător, suveran, independent, liber și capabil să facă ea însăși această alegere. Și cred că Ucraina luptă pentru ca acest lucru să se întâmple. Uniunea Europeană trebuie să sprijine Ucraina în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Frans Timmermans.

Potrivit Comisiei Europeane, atunci când Ucraina a primit statutul oficial de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, pentru a fi acceptată în UE, s-a obligat să se îndeplinească criteriile de la Copenhaga – condiții de aderare la UE, adoptate în 1993.

Printre acestea se numără prezența instituțiilor de stat stabile, o economie de piață funcțională și capacitatea de a îndeplini în mod eficient obligațiile unui membru al UE.

În plus, Comisia Europeană a formulat șapte condiții pe care Kievul trebuie să le îndeplinească în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană. Este vorba despre reforme judiciare, lupta împotriva corupției, deoligarhizare și politică față de minoritățile naționale.

De menționat că deschiderea negocierilor de aderare (după care Ucraina va trebui să adapteze legislația la legislația europeană în cadrul a 35 de capitole de negociere, „închizându-le” unul câte unul) este imposibilă din punct de vedere tehnic înainte de toamna lui 2023. 

Potrivit unui sondaj de opinie, majoritatea ucrainenilor consideră că Ucraina poate deveni membră a Uniunii Europene în următorii ani.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.