„Avem un termen acum, august 2026, şi este evident că e dificil nu doar pentru România, ci şi pentru alte state, să finalizeze proiectele până la respectivul moment aşa că avem nevoie de mai mult timp şi asta cerem. Am cerut Comisiei Europene să găsească o modalitate şi există un precedent în această privinţă, ca proiectele nefinalizate să continue printr-o finanţare cu alte programe europene”, a spus Victor Negrescu marți, 3 iunie, la Antena 3.

El a cerut prelungirea cu 18 luni a termenului de implementare a proiectelor mature din PNRR-uri, dar, potrivit surselor Libertatea, Comisia urmează să aprobe o prelungire cu numai câteva luni, suficientă însă pentru a finaliza mai multe proiecte importante.

Potrivit informațiilor Libertatea, proiectele din România care vor avea cel mai mult de câștigat sunt cele legate de infrastructură, adică autostrăzile, fiindcă țara noastră va mai avea nevoie de 2-3 luni peste actualul termen, care expiră în august 2026, pentru a le termina.

Practic, Parlamentul European a cerut prin Victor Negrescu prelungirea proiectelor mature, adică cele începute și care pot fi finalizate în termenul de extindere. Comisiile de Buget și Afaceri economice au votat deja favorabil luna trecută, iar votul final, pentru o așa numită „prelungire tehnică”, se va da la Strasbourg, în luna iunie. Atunci se va aproba raportul cu 18 luni, iar varianta redusă va fi aprobată separat, în toamnă.

Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut, „pedepsită” cu daune morale de 100.000 de lei
Recomandări
Drama unui român după internarea la sanatoriu, în Techirghiol. Fractura provocată de kinetoterapeut, „pedepsită” cu daune morale de 100.000 de lei

Fără această prelungire, există riscul ca unele proiecte mature să nu fie finalizate la timp, iar banii europeni să fie pierduți.

Pentru România, această prelungire este o șansă de a salva miliarde de euro și de a evita eșecul reformelor asumate, dar totul va depinde de modul cum va folosi viitorul Guvern, care se va forma în următoarele două săptămâni, acest orizont de timp.

Vezi Rezultate BAC 2025 – notele la Bacalaureat 2025 au fost afișate! Cum depui contestație la BAC 2025 – model contestație!


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Brinzovenescu 05.06.2025, 06:24

De la microfon nu prea se obțin rezultate!Munca„de la om la om”-cum ziceau comuniștii-sau„lobby” cum se zice la case mari-aduce rezultate!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.