„Suntem în plen. În senatul României și așa cum v-am promis o vă vă arât tot ce se petrece aici. Depunerea jurământului va fi în jurul orei 17. Pe noi ne-au pus între PSD și PNL. Vor fi interesante toate ședințele Se păstrează câte un loc liber între parlamentari, pentru a respecta regulile. Când intri, trebuie să semneze prezența, nu se mai strigă catalogul ca la școală, ci se semnează condica de prezență”, a povestit Diana Șoșoacă, în live-ul făcut pe Facebook.
În plen, Șoșoacă a stat puțin de vorbă cu noii săi colegi, într-un grup în care și fostul ministru al Justiției, Titus Corlățean și a făcut câteva selfieuri. Era singura fără mască, din jur și asta pentru că are adeverință de la medic că are voie să nu poarte așa ceva.
După primele impresii ale zilei, Șoșoacă a făcut un scurt rezumat al zilei de duminică, când i-a fost validat mandatul și când a primit și „kit-ul” de senator.
„Am venit la Parlament și ne-au fost validate mandatele. Ne-au fost verificate toate actele pe care le aveam, certificatul de atestare a calității de senator, ni s-a dat un laptop, un set de pix și un stilou foarte elegant, regulamentele, Constituția României. Sper ca toți colegii mei să citească Constituția României, pentru că de acolo pleacă totul, cine nu o citește, va face legi proaste. Sunt aici o grămadă de oameni pe care i-ați văzut la televizor, toți politicienii, avem și presa sus. Dacă cineva a zis că am venit în groapa cu lei, s-a înșelat. Am venit în groapa cu hiene. Parlamentul ăsta este locul în care nimic nu rămâne secret. Totul se aude, totul se înregistrează”, a mai spus aceasta.
foto: Inquam Photos / George Călin