„Râsul este cea mai mare felină din Europa, iar pădurile din România adăpostesc una dintre cele mai mari populaţii de râs de pe continentul nostru. Femelele râs nasc 2 până la 4 pui, care rămân în grija mamei până doi ani când devin maturi. Râşii se deplasează fără zgomot şi atacă prada pe neaşteptate, putând face salturi mari. Au auzul şi mirosul foarte fin şi au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori ies la vânătoare. Pădurile din Parcul Natural Putna Vrancea asigură faunei toate condiţiile de hrană, adăpost şi linişte”, se arată în postarea Romsilva, a relatat news.ro

Parcul Natural Putna-Vrancea se întinde pe o suprafaţă de 38.000 de hectare, din care peste 33.600 de hectare sunt păduri și are drept scop protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice. De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale.

În Parcul Natural Putna-Vrancea se regăsesc numeroase specii de mamifere, printre care ursul, lupul, râsul, capra neagră, vulpea, bursucul, jderul de copac, cerbul, vidra, pisica sălbatică sau mistreţul. Circa 110 specii de păsări, din care 75 sunt protejate, au habitatul în parc, iar flora este alcătuită din circa 650 de plante superioare.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunț ANM despre vremea de 1 iunie și de Rusalii. Plouă și este vreme rea? Ce spun meteorologii
Playtech.ro
Anunț ANM despre vremea de 1 iunie și de Rusalii. Plouă și este vreme rea? Ce spun meteorologii
Îl mai știi pe Dan Bordeianu? Unde trăiește azi fostul iubit al Adelei Popescu și cum arată Teodora, soția lui
Viva.ro
Îl mai știi pe Dan Bordeianu? Unde trăiește azi fostul iubit al Adelei Popescu și cum arată Teodora, soția lui
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - prima copertă de revistă, pe care o poți purta
PUBLICITATE
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - prima copertă de revistă, pe care o poți purta
Andreea Moromete a rupt tăcerea după Survivor 2023: “În ce hal arată și astea. Doamne ferește”
FANATIK.RO
Andreea Moromete a rupt tăcerea după Survivor 2023: “În ce hal arată și astea. Doamne ferește”
O femeie care credea că are TBC avea, de fapt, un prezervativ în plămâni. Cazul este unic în lumea medicală
Știrileprotv.ro
O femeie care credea că are TBC avea, de fapt, un prezervativ în plămâni. Cazul este unic în lumea medicală
„Degeaba încerci să te agăți de orice ca să scapi”. Martor-cheie în dosarul avocatului din Iași, acuzat că şi-a aruncat pe geam iubita gravidă
Observatornews.ro
„Degeaba încerci să te agăți de orice ca să scapi”. Martor-cheie în dosarul avocatului din Iași, acuzat că şi-a aruncat pe geam iubita gravidă
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată
HOROSCOP
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată