„Vreau să vă mai spun doar atât. Vă aștept pe toți la Peștera Sfântului Andrei. Să vă faceți foaie prin care să arătați că vă închinați la cea dintâi biserică nefăcută de mână. Dumnezeu să ne ajute tuturor!”, le-a transmis Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, credincioșilor aflați la slujbă, miercuri dimineață, înainte ca polițiștii și jandarmii să intervină pentru a evacua mulțimea.
Întregul municipiu este în carantină încă de săptămâna trecută, iar oamenii nu au voie să iasă din case fără declarație, însă la slujbă au participat zeci de persoane. „Toată lumea iese din biserică, doar părinții rămân”, au cerut polițiștii, potrivit ziarului Ziua Constanța.
Tribunalul Constanţa a respins cererea depusă de Arhiepiscopia Tomisului de anulare a deciziei care interzice pelerinajul de Sfântul Andrei, organizat pe 30 noiembrie.
Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Manifestarea este permisă în prezent doar pentru localnici.
Un angajat al IPJ Maramureș a călcat cu mașina un polițist local care a vrut să-l amendeze
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/6c48d14023a972e3feb968ed1c5265ab.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/1c81a01d02f7b669cb335abc88ebbca1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/fb7db410401ac295f70f262cef00d5c8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/4b93dfbd88afdc5a772542031c2ec4b3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/08/c6cfd95eb4f3d84168360108d3c07065.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/18/80ff8a4bbc216a36b5e2643b7cfe666b.jpg)