Vaticanul a publicat vineri primele fotografii cu Papa Leon al XIV-lea după intervenția chirurgicală suferită marți. Suveranul Pontif poate fi văzut oficiind o slujbă la spitalul Gemelli din Roma, unde a fost operat marți pentru îndepărtarea unui nodul canceros la plămân, relatează AFP.
În cele două imagini distribuite de Vatican, papa este văzut în picioare, purtând o casulă verde și o acoperământ alb, veșmintele sale preoțești. Într-una dintre fotografii, secretarul său privat, Edgard Rimaycuna, un preot peruan, apare lângă el.
Potrivit Vaticanului, Papa Leon al XIV-lea a oficiat vineri, la prânz, o slujbă religioasă în încăpere amenajată pentru a se ruga la etajul al zecelea al spitalului Gemelli din Roma.
La slujba oficiată de papă au participat medici, asistente și alți membri ai personalului medical, aflați în timpul liber, precum și membri ai Corpului de Jandarmerie al Statului Cetății Vaticanului, scrie agenția de presă ANSA, citată de Agerpres.
În predica sa, liderul catolicilor din întreaga lume le-a mulțumit medicilor, asistentelor și personalului auxiliar pentru activitatea desfășurată zilnic în îngrijirea bolnavilor, dar și pentru sprijinul acordat lui pe durata spitalizării.
Conform medicilor, plămânul Papei Leon al XIV-lea se recuperează bine după operaţia de îndepărtare a unui nodul canceros, iar Suveranul Pontif şi-a reluat joi activitatea din spital.