Incidentul a avut loc, marți, 10 mai, pe o stradă din Turnu Măgurele, când fata se îndrepta către școală. Inițial, băiatul de 17 ani merge lângă aceasta. Dintr-odată s-a năpustit asupra sa și a lovit-o de mai multe ori cu pumnii.
În urma agresiunii, adolescenta a fost transferată de urgență la un spital din București, unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale. Adolescentul nu este la prima agresiune. La scurt timp, după ce a atacat-o pe elevă, acesta și-a lovit și bunica. Femeia a sunat la 112, iar băiatul a ajuns din nou în fața polițiștilor, la audieri.
Potrivit tatălui victimei, fiica sa s-ar fi despărțit de iubit după ce a observat că acesta are un comportament violent, însă adolescentul a insistat, hărțuind-o și amenințând, așa că au depus plângere la Poliție. Băiatul nu s-a oprit, chiar a ajuns să îl lovească pe tatăl fetei, când acesta a încercat să stea de vorbă cu el.
Față de acesta s-a pus în mișcare acțiunea penală, procurorul de caz dispunând ca măsură preventivă „controlul judiciar”. Având în vedere că s-a emis și ordin de protecție provizoriu, minorul a fost internat la DGASPC Teleorman.
„Poliția efectuează cercetări într-un dosar penal sub infracțiunea de loviri și alte violențe. Minorul a fost reținut pentru 24 de ore, a fost internat la un centru din Alexandria, dar a plecat. Am cerut internarea acestuia în cadrul unei unități spitalicești de pe raza municipiului Teleorman, dar nu s-a putut, fiind minor și trebuind să fie însoțit. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea și propunerea de măsuri legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Iulian Orbesteanu, potrivit ziarului local Cronica de Teleorman.
Avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a1964e3e564b2725e0a89f5d48dfcbb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_e83946599e92097c6b9b2501be8ff3b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_65bda85ad6666ac1bc504ad5f944b6c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_68125e76b4bc312e7b201d6be51ebfb5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_5e10b0023700f789215122c39c08f972.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_ff47e4606f2e7906d1af412ce9c952a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.