Nici astăzi nu a fost o zi mai specială pentru domnia sa, astfel că a reușit să defileze în fața agriculturilor, dar și a jurnaliștilor cu câteva greșeli de exprimare care au sărit în ochi.

În primele 30 de secunde ale discursului pe care premierul îl pregătise pentru fermierii veniți la conferința anuală a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Viorica Dăncilă a punctat. „Doamnelor și domnilor, ați ridicat foarte multe probleme. Cred ca vom găsi un răspuns adecvat în programul de guvernare, ale cărui obiective vreau să le implementez de la primul până la ȘI ultimul”

După alte câteva minute, doamna Dăncilă greșește din nou. Cifrele îi dau de furcă premierului.

Ministerul Agriculturii, cu sprijinul Guvernului, prin politicile și actele normative adoptate reușește să introducă în economia românească, doar în anul 2018, circa (DOI) 2,67 miliarde euro, până la data prezentă, o performanță unică”, susține premierul.

Apoi, la ieșirea de la conferință, Dăncilă este întrebată despre problema arzătoare a salariilor și pensiilor, aceasta răspunzând că „în mod sigur există SALARII pentru pensii și salarii, domnul Eugen Teodorovici a confirmat acest lucru”.


Citește și:

Mândria aromânilor de ziua lor: ”Noi nu avem nici un asistat social!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.