”Am venit să protestăm împotriva abuzurilor. Reprezentăm Prahova, județul unde s-au făcut cele mai multe abuzuri din România”, a spus Vlad Cosma.

Întrebat dacă se consideră o victimă a abuzurilor DNA, Vlad Cosma a spus: ”Din ce am trăit eu, sora mea, părinții mei și mulți alții din județul Prahova, da, ne considerăm cu toții victime și cu toții am venit azi să protestăm împotriva abuzurilor. Parlamentul, cred că, după acest miting, va avea mai mult curaj, va avea mai multă forță și va demara finalizarea legilor care sunt astăzi în Comisia parlamentară”.

Deputatul Andreea Cosma a adăugat că nu e posibil ”să iasă toată lumea asta în stradă ca să demonteze niște abuzuri și o instituție care face aceste lucruri”.

Întrebat dacă procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, va fi revocată de președinte, Vlad Cosma a spus: ”Da, cu siguranță. Președintele e primul cetățean al acestei țări care trebuie să dea un exemplu prin respectarea legii. Nu văd cum ar putea președintele României să nu respecte Constituția”.

Mitingul PSD începe, oficial, la 20:00, în Piaţa Victoriei, unde a fost deja amplasată o scenă pentru liderii PSD.

Cele mai importante figuri din Partidul Social Democrat, inclusiv liderul partidului, Liviu Dragnea, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul de Interne, Carmen Dan, au anunţat că participă la mitingul PSD din Piaţa Victoriei.

Paradoxal, deşi mitingul PSD din Piaţa Victoriei este unul împotriva abuzurilor din justiţie, va lipsi tocmai ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.