Întrebat mai întâi ce s-a schimbat de la primul său mandat ca ministru al sănătății, din 2016, Vlad Voiculescu a răspuns:

Dacă ne uităm la infrastructura sanitară, lucrurile nu s-au îmbunătățit, ba aș spune că s-au înrăutățit. Au fost cumpărate echipamente de proveniență nu tocmai avantajoasă și de calitate nu tocmai rezonabilă sau nici măcar rezonabilă.

„S-au cumpărat o mulțime de lucruri, dar nu s-a investit strategic, acolo unde era cea mai mare nevoie”, a adăugat Voiculescu la Prima TV.

Referitor la construcția spitalelor regionale din România, actualul ministru al Sănătății a explicat că, în funcție de cât de lung va fi mandatul său, speră ca până în 2024 să se termine fundațiile la minimum trei spitale regionale.

„Depinde când va fi finalul mandatului meu, aș vrea să fie cât mai târziu, ca să pot să fac ceva, altfel e totul în van. Până în 2024, vom avea fundaţiile, pot să promit, la cele trei spitale regionale şi nu numai fundaţiile. La Craiova, la Iaşi şi la Cluj. Pe lângă asta, trebuie să începem spitale în Bucureşti, trebuie să începem spitale la Timişoara, la Braşov, la Sibiu”, a declarat Vlad Voiculescu.

Sunt locuri în care infrastructura spitalicească este pur şi simplu o ruşine. Dacă vă uitaţi la un oraş precum Clujul, e o ruşine Spitalul Judeţean de acolo, Braşov – e criminal ce se întâmplă acolo. Lucrurile acestea trebuie să funcționeze

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății:

„În momentul acesta, avem studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale: Iaşi, Cluj şi Craiova. E un lucru care ar fi trebuit, conform contractului, nu pentru că așa spun eu, să se întâmple până la sfârşitul anului 2017”, a explicat Voiculescu.

„Din păcate, ceea ce trebuia să se întâmple într-un an s-a întâmplat în patru ani. De asemenea, ministrul Tătaru a pornit la sfârşitul anului 2019 o licitaţie pentru proiectul tehnic. Din păcate, nu a fost finalizată şi asta este ceea ce trebuie să fac eu acum şi grăbesc lucrurile astea împreună cu echipa mea”, a mai spus ministrul sănătății.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.