Vladimir Putin a decis să-i lase pe ucraineni fără case și a dat un indiciu că vrea să continue războiul. Ce prevede legea privind confiscarea locuințelor din Ucraina

 1 comentariu
Președintele rus Vladimir Putin se întâlnește cu președintele Curții Constituționale, Valeri Zorkin, la Kremlinul din Moscova, Rusi

Liderul de la Kremlin Vladimir Putin a semnat luni o lege privind confiscarea caselor părăsite în teritoriile ocupate de armata rusă în Ucraina, informează The Moscow Times.

Liderul rus dă semne că intenționează să ducă războiul până cel puțin în 2030

Legea este aplicabilă caselor părăsite până acum și caselor care vor fi părăsite până în anul 2030, atunci când Vladimir Putin își va încheia cel de-al cincilea mandat la Kremlin, în cazul în care va trăi până atunci.

Potrivit legii, autoritățile ruse de ocupație din regiunile ucrainene Donețk, Herson, Luhansk și Zaporijjia își pot permite să-și însușească „clădirile rezidențiale, apartamentele și garsonierele care prezintă indicii fără proprietar”.

Criteriile „fără proprietar” vor fi determinate de administrațiile de ocupație, în consultare cu Rosreestr (Serviciul Federal pentru Registrul de Stat și Cadastru) și Rosimușestvo (Agenția Federală pentru Administrarea Proprietății de Stat). Lipsa informațiilor cu privire la proprietar sau incapacitatea de a identifica proprietarul pe baza documentelor nu va împiedica confiscarea.

Legea semnată de Putin prevede diverse opțiuni pentru folosirea caselor confiscate. Acestea pot fi transferate localnicilor cu cetățenie rusă care au rămas fără un acoperiș deasupra capului „din cauza acțiunilor militare” sau pot fi alocate „ca locuințe oficiale” pentru funcționarii publici, personalul militar, oficialii de stat, angajații din structurile de forță (inclusiv spionaj), profesorii și medicii care se stabilesc în teritoriile ucrainene ocupate.

Casele considerate „fără proprietar” pot fi, de asemenea, furnizate „cetățenilor Federației Ruse, în conformitate cu Codul Locuințelor”. În plus, proprietățile naționalizate pot fi utilizate pentru a găzdui (în baza unui contract de închiriere socială) rezidenți locali „înregistrați ca persoane nevoiașe”. Aceștia vor putea fi eligibili pentru privatizare, cel mai probabil în cazul obținerii cetățeniei ruse.

Jaf legalizat și despăgubire de formă

În plus, casele confiscate pot fi transferate în proprietate federală și folosite la Fondul de Dezvoltare Teritorială, care va avea dreptul să le închirieze, să le stabilească prețuri și să le vândă fără o procedură de licitație.

Legea prevede, de asemenea, despăgubiri pentru ucrainenii cu cetățenie rusă care au fugit de acasă din cauza luptelor și nu au mai fost găsiți, motiv pentru care și-ar fi pierdut dreptul la proprietate. Procedura de despăgubire va fi stabilită de autoritățile de ocupație.

Operațiunea de confiscare va fi condusă de viceprim-ministrul Marat Husnullin, numit la șefia Consiliului de supraveghere a Fondului de Dezvoltare Teritorială. Fostul său secretar pentru afaceri guvernamentale, Illat Șaghiahmetov, a fost numit directorul Fondului de Dezvoltare Teritorială imediat după adoptarea legii.

Această lege vine în contextul în care Vladimir Putin se preface că este dispus la un acord de pace în Ucraina. Cu toate acestea, liderul rus refuză să accepte măcar un armistițiu de Crăciun, pe motiv că i-ar oferi astfel Ucrainei un „răgaz”.

Legi pentru mobilizare mascată, în timp ce Donald Trump insistă pentru pace

În schimb, Putin a semnat un decret privind chemarea cetățenilor aflați în rezervă la instruiri militare în 2026, pentru „uz de serviciu” neprecizat.

Anterior, pe 4 noiembrie, Vladimir Putin a semnat un decret privind folosirea rezerviștilor pentru protejarea obiectivelor critice din Rusia. Potrivit presei ruse, cel puțin 19 regiuni au început campanii de recrutare a rezerviștilor în vederea apărării infrastructurii strategice, inclusiv de atacurile cu drone.

Tot pe 4 noiembrie, liderul de la Kremlin a promulgat o lege care permite încorporarea în armată pe tot parcursul anului 2026. Această lege include pentru prima dată un termen de prezentare la comisariat, care nu trebuie să depășească 30 de zile de la emiterea somației electronice în registrul de stat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    malganis 17.12.2025, 00:43

    Putin le-a confiscat casele ucraininilor, le-a distrus tara, i-a ucis fara mila si, ce sa vezi, Vestul inca sovaie daca sa confiste banii rusilor din bancile vestice...

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală