„Supun atenţiei Biroului Permanent al Senatului o potenţială încălcare a echilibrului instituţional din statul român, concretizată prin monitorizarea clandestină exercitată de către angajaţii serviciilor secrete asupra unor membri ai Parlamentului. Am fost informat de către un lucrător al SPP, a cărui identitate nu o pot dezvălui din raţiuni ce ţin de siguranţa sa şi a familiei sale, că ar exista o dispoziţie a directorului SPP privind monitorizarea acţiunilor mele interne şi externe”, se arată în scrisoarea semnată de Dan Voiculescu, citată de agerpres.

Potrivit lui Dan Voiculescu, se creează ‘premisele unui abuz instituţional grav’: „Din momentul în care se iniţiază o monitorizare sistematică asupra unui cetăţean care, întâmplător, este şi parlamentar şi membru al opoziţiei, se creează premisele unui abuz instituţional grav. Iar între monitorizare şi acţiuni agresive (înscenări, flagranturi, droguri amplasate în buzunarul, maşina, casa, avionul, habitatul unui cetăţean sau orice alt «accident» bine pregătit) este o graniţă foarte fină pe care un funcţionar bine motivat o poate trece atunci când primeşte comanda potrivită”, se mai arată în scrisoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.