După ce premierul Victor Ponta a anunţat că va respecta decizia magistraţilor Curţii Constituţionale, care au hotărât că referendumul din 29 iulie pentru demiterea lui Traian Băsescu este valid doar dacă la vot se vor prezenta peste 9 milioane de români, liderii USL au venit cu o altă propunere. Ca să fie siguri că aduc la urne numărul necesar de români pentru ca preşedintele suspendat să fie demis, ei vor să prelungească cu o zi votul.
Mai mult, parlamentarii vor fi chemaţi din vacanţă, săptămâna viitoare, pentru o sesiune extraordinară, în care vor trebui să modifice Ordonanţa Guvernului care prevede că nu este nevoie ca la referendum să se prezinte jumătate din numărul alegătorilor. Tot săptămâna viitoare, aleşii vor hotărî şi dacă e nevoie de două zile pentru referendum.
O altă modificare îi priveşte pe românii din străinătate. Aceştia vor avea la dispoziţie de două ori mai puţine secţii de votare pentru referendumul din 29 iulie decât la prezidenţialele din 2009, respectiv 150, în condiţiile în care cu trei ani în urmă, numărul lor era de 294. Vor fi organizate nouă secţii de votare în Spania, şapte în Italia, cinci secţii în Franţa, cinci în Republica Moldova, câte trei secţii în Rusia, Ucraina şi Germania. De asemenea, în Canada şi în SUA vor exista câte patru secţii de votare pentru referendum, în timp ce în Australia vor fi amenajate două secţii, iar în Marea Britanie, trei secţii.
Lista cerinţelor Comisiei Europene pentru România
Vineri, 13. A fost chiar cu ghinion pentru moneda naţională. Leul, care suferă în ultima perioadă din cauza instabilităţii politice, a avut şi ieri parte de o zi proastă. Rata de referinţă leu/euro anunţată de BNR a atins un nou maxim istoric, de 4,5495 de unităţi, iar cursul oficial pentru dolar a urcat la 3,7274 de lei/ dolar, de asemenea un nou nivel record.