Vor să-i ia medalia! Iliescu ar putea rămâne fără singura lui decorație

Comentează

Parlamentarii vor să-l lase pe fostul preşedinte fără “Emblema de Onoare a Armatei României”, singura decoraţie pe care o are şi care i-a fost acordată în 2012 de Corneliu Dobriţoiu, ministrul apărării de la acea vreme. Ei spun că Iliescu n-o mai merită, după ce a fost acuzat de crime împotriva umanităţii.
Aleşii care nu-l mai vor pe Iliescu medaliat vor cere ministrului apărării Mircea Duşa să-i retragă distincţia. Mai mult, îi vor trimite o scrisoare în acest sens şi preşedintelui României, Klaus Iohannis.
“Este inadmisibil ca Iliescu să deţină acest titlu al armatei române. Săptămâna viitoare vom trimite preşedintelui României o scrisoare prin care îi vom solicita să-i ceară şefului de la apărare retragerea titlului conferit lui Iliescu”, ne-au declarat câţiva dintre parlamentari.

Se acordă pentru fapte deosebite

Emblema de Onoare a Armatei României reprezintă cea mai înaltă distincţie militară onorifică din sistemul de distincţii şi însemne militare.
Ea se acordă pentru fapte deosebite, care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României, personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale, rezerviştilor, veteranilor de război, altor persoane fizice române, precum şi militarilor şi persoanelor fizice străine.

Audieri pe bandă rulantă în dosarul «Mineriada»

Procurorii au continuat ieri audierile în dosarul “Mineriada”, în care Ion Iliescu, este acuzat de crime împotriva umanităţii. La Parchet au ajuns astfel şi alţi “şmecheri” dintre cei care au preluat puterea după căderea comunismului, cum ar fi Cazimir Ionescu sau Emil “Cico” Dumitrescu.
De asemenea, la declaraţii a fost chemat şi fostul lider al minerilor Miron Cozma, care şi el a fost pus sub acuzare, tot pentru crime împotriva umanităţii. Implicaţi în acest dosar sunt şi trei foşti demnitari din acea perioadă - Petre Roman, Victor Atanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu - pentru care anchetatorii au cerut ieri avizul preşedintelui Klaus Iohannis pentru a fi urmăriţi penal. (Dan Băcan)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
Mirela Vaida
14:23
Mirela Vaida, din nou amenințată cu moartea. Prezentatoarea TV a depus plângere penală: „Am copii la școală care au aflat de la alți copii”
POLITIC
Sorin Grindeanu a prezentat condițiile PSD pentru susținerea guvernului Luca Niculescu. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ultimele știri
15:22
Un nou atac cu cuțitul într-o școală din Polonia: o femeie a fost ucisă, iar directorul și un profesor au fost răniți de un fost elev de 15 ani
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
LiveText
15:00
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu încheie la UDMR prima zi de discuții
15:00
Funcția nouă pe care Spotify o va introduce în aplicație și pentru utilizatorii din România
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește