Neurochirurgul italian Sergio Canavero își susține  proiectul de realizare a unui transplant de cap la om, întâmpinat cu o veritabilă avalanșă de ironii și de critici, și declară că „mulți oameni bogați” și-au exprimat interesul față de o asemenea operație care ar costa în jur de zece milioane de dolari și ar dura două zile. ‘Voi demonstra lumii întregi’ că acest experiment poate reuși și că toate îndoielile la adresa lui țin de ‘limitele mentale ale umanității’, a afirmat, într-un interviu, acest specialist de 51 de ani, de la un spital din Torino.  El își va prezenta controversata idee în cadrul celei de-a 39-a conferințe anuale a American Academy of Neurological and Orthopaedic Surgeons (Academia Americană a Chirurgilor în domeniul Neurologiei și Ortopediei), care va avea loc în zilele de 12 și 13 iunie, în orașul american Annapolis.  Sergio Canavero a dat amănunte despre ce ar urma să se întâmple în sala de operație. ‘Acolo se vor întâlni cei doi, donatorul de corp și primitorul de corp. Capul ce trebuie transplantat va fi răcit la 12 grade și apoi se va trece la decapitarea celor două persoane, secționându-se vasele sangvine, mușchii și oasele. După care, va începe faza în care pacientul va primi noul său corp’, a explicat medicul italian. Printre pacienți s-ar putea afla și oameni care suferă de scleroza laterală precum astrofizicianul Stephen Hawking.
În urmă cu 40 de ani a avut loc primul transplant de cap al unei maimuţe, iar o operaţie similară, realizată pe şoareci, a fost executată de curând în China.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.