Wizz Air reduce numărul de zboruri din România din luna august. Pasagerii trebuie să își găsească alte curse sau își primesc banii înapoi

 7 comentarii

O parte dintre românii care au programate călătorii cu Wizz Air au început să fie notificați de către operatorul aerian că va reduce cursele aeriene din luna august, fiind vizate în special destinațiile unde compania are mai multe zboruri, au anunțat, miercuri, oficialii companiei.

„Am luat decizia de a reduce frecvența în luna august pentru a minimiza riscul de a anula curse în ultimul moment, astfel încât oamenii să își poată găsi alte curse”, a declarat Valeria Bragarenco, manager de comunicare al Wizz Air, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Aceasta nu a dat detalii cu privire la cursele suspendate, nici numărul de clienți afectați.

Oficialul a spus că societatea face eforturi să realizeze toate zborurile programate. „Pe noi ne costă mai mult să anulăm un zbor, decât să-l realizăm”, a spus Bragarenco.

Decizia companiei vine după ce în ultima perioadă pasagerii Wizz Air s-au confruntat cu mai multe anulări sau amânări de zboruri.

Conform lui Bragarenco, clienții își primesc în medie banii înapoi în 30 de zile.

Care sunt cauzele

Managerul de comunicare a Wizz Air a spus că acestea nu sunt specifice doar pentru Wizz Air, ci se întâmplă în întreg sectorul aviatic.

Principalele cauze sunt lipsa pieselor de schimb, grevele operatorilor de trafic aerian sau ale personalului aviatic din diverse țări, ori evenimente neprevăzute, precum lovirea motoarelor în zbor de către păsări, conform oficialului.

Compania are 184 de avioane, dintre care 35 operează în România. 17 deservesc baza din București a companiei.

Cea mai mare bază a Wizz Air, în România

Conform oficialilor Wizz Air, Bucureștiul este cea mai mare bază a societății. Aceasta are peste 1.500 de angajați și șapte baze în țara noastră.

Din toată România, Wizz Air zboară pe 176 de rute, cele mai populare fiind Madrid, Dubai, Londra, dar și Zakynthos și Corfu în Grecia.

În luna mai, Wizz Air anunța suspendarea unui număr de 12 curse de zbor din România.

În februarie, operatorul făcea publică suspendarea unui număr de 5 curse din țara noastră, începând cu luna martie.

Wizz Air a mai anulat și anul trecut curse în vârf de sezon estival.

ANPC nu poate amenda compania

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a declarat recent că instituția pe care o conduce nu poate amenda operatorii cu sedii în alte țări, conform Gândul.

O lege care să permită amendarea operatorilor se află în dezbatere în Parlament.

Conform Valeriei Bragarenco, Wizz Air respectă legislația în vigoare.

Prima la întârzieri în Marea Britanie

Despre zborurile anulate sau întârziate ale Wizz Air a scris inclusiv presa internațională: Yahoo News scria zilele trecute că operatorul a fost cel mai puțin punctual în anul 2021 și 2022 în Marea Britanie. Zborurile sale au avut întârzieri medii de 46 de minute anul trecut.

Conform sursei citate, Autoritatea Aviatică Civilă din Marea Britanie a declarat în decembrie 2022 că are „îngrijorări semnificative" cu privire la Wizz Air, deoarece întârzia plata rambursărilor pentru zborurile anulate, iar pasagerii săi erau mult mai predispuși să facă reclamații decât cei ai altor companii aeriene.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    Avocado52 19.07.2023, 21:55

    Off. măcar după mijlocul toamnei să fie din nou curse lungi. Vor fi drumuri mai aglomerate în sensul ăsta.

  • Avatar comentarii

    Gabi1975. 19.07.2023, 22:12

    Dar când sunt ei corecti ?

  • Avatar comentarii

    bituca 19.07.2023, 22:32

    Nu este seriozitate.

  • Avatar comentarii

    N3gry90 20.07.2023, 02:39

    O să ajungă în aceași situație ca Blue Air.

  • Avatar comentarii

    Liviu27 20.07.2023, 02:59

    Domnule , Horia Constantinescu, faceti demersurile necesare , pentru a putea sanctiona si alte entitati din afara tari , care isi desfasoara operatiuni in tara noastra si afecteaza intr-un fel sau altul cetateanul roman . Ma refer in special la operatorii de zbor , insa este valabil si pentru alte domenii . Depuneti un proiect de lege , nu asteptati mura in gura si sugestii de la cetatenii obisnuiti . Cred ca aveti oameni sa analizeze nivelul de nemultumire al calatorului roman . Sper sa se sesizeze cineva , sa iesim din somnolenta asta .

ALTE ȘTIRI
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Imaginea prezintă un cuplu tânăr pozând împreună în aer liber, având în fundal un peisaj montan cu cabane de lemn și un râu.
10:22
Iubitul Valentinei, fata găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, s-a predat în Elveția. Ce au găsit anchetatorii pe salteaua din locuința sa
MONDEN
Victor Salv si fiica lui, Sofia
12:16
Imagini rare cu fiica lui Victor Slav și a Biancăi Drăgușanu. Sofia a împlinit 10 ani și a petrecut alături de tatăl ei
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru, alături de cei trei copii
12:13
Motivul pentru care Dragoș Bucur și Dana Nălbaru s-au mutat la țară. Dezvăluirile făcute după doi ani și jumătate
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
12:50
Băncile amendate de Consiliul Concurenței pentru manipularea ROBOR au primit raportul final. Bancherii se plâng că se blochează piața monetară
12:38
Două angajate date afară după 44 de ani de muncă au primit 23.700 de euro în urma concedierii. Ce greșeală a descoperit Camera Muncii din Austria
12:23
2,3 milioane de lei, despăgubiri plătite românilor în primele trei luni din 2026. Care este cea mai mare sumă acordată pentru un singur caz
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
apus de soare peste Munții Făgăraș, Carpații Meridionali
11:16
Jurnaliștii britanici recomandă Carpații Meridionali drept alternativa europeană perfectă la Everest Base Camp
Iron Pillar, New Delhi, India
10:15
Un stâlp de fier din New Delhi, vechi de peste 1.600 de ani, a rezistat fenomenelor naturii fără să ruginească: „O dovadă vie a măiestriei Indiei”
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri