Zohran Mamdani, primul primar musulman din istoria New York-ului

Zohran Mamdani, în vârstă de 34 de ani, s-a născut în Uganda, într-o familie de origine indiană, și este membru al aripii de stânga a Partidului Democrat. Considerat un oponent „feroce” al lui Donald Trump, el a reușit o ascensiune politică fulgerătoare, devenind unul dintre cei mai tineri și mai vizibili lideri progresiști ai generației sale. Acum, victoria sa îl transformă în primul primar musulman din istoria New York-ului, dar și în primul sud-asiatic care ocupă această funcție.

Mamdani l-a învins pentru a doua oară pe fostul guvernator al statului New York, Andrew Cuomo, spulberând planurile acestuia de revenire în politică. În cursa finală s-a confruntat și cu republicanul Curtis Sliwa, care a rămas în competiție în ciuda apelurilor din partea taberei lui Cuomo de a se retrage.

„O nouă eră” pentru New York

În fața susținătorilor, Mamdani a ținut un discurs emoționant în care a vorbit despre clasa muncitoare, inegalitate și renașterea speranței în cel mai mare oraș al Americii.

„Soarele poate că a apus peste orașul nostru în această seară”, a spus el, „dar, așa cum spunea Eugene Debs, pot vedea zorii unei zile mai bune pentru umanitate”.

Apoi a vorbit despre oamenii simpli ai New York-ului, și a afirmat că victoria sa reprezintă dovada că puterea poate aparține și celor care muncesc din greu, nu doar elitelor.

„În ultimele 12 luni ați îndrăznit să visați mai departe. Iar în această seară, împotriva tuturor pronosticurilor, ați reușit. Viitorul este în mâinile voastre”.

El a declarat că victoria sa marchează „o nouă eră în istoria New York-ului”, una care pune accentul pe oameni.

„Am răsturnat o dinastie politică. Îi doresc tot binele lui Andrew Cuomo în viața privată, dar în această seară este ultima dată când îi rostesc numele”, a spus Mamdani.

La final, a făcut o trimitere directă la președintele Donald Trump: „Dacă există un oraș care poate arăta unei națiuni trădate de Donald Trump cum să-l învingă, acela este orașul care l-a lansat”, a spus Mamdani.

Platforma sa politică include propuneri ambițioase: înghețarea chiriilor pentru apartamentele cu chirie stabilizată, transport public gratuit și creșterea impozitelor pentru cei mai bogați locuitori, pentru a finanța programe de îngrijire universală a copiilor.

Trump reacționează și amenință cu tăierea fondurilor federale

Președintele Donald Trump a reacționat în timpul campaniei, avertizând că ar putea retrage finanțarea federală destinată orașului New York dacă Mamdani va fi ales. Apropiați ai liderului de la Casa Albă au declarat că amenințarea trebuie luată în serios, amintind că Trump a mai suspendat în trecut fonduri federale din motive politice.

Potrivit surselor citate de presa americană, președintele intenționează să se confrunte public cu noul primar democrat. În luna iunie 2025, Clubul Tinerilor Republicani din New York (NYYRC) a cerut administrației Trump să-i retragă cetățenia politicianului Zohran Mamdani și să-l deporteze.

Prezență record la vot: peste două milioane de newyorkezi

Comisia Electorală din New York a anunțat că peste două milioane de voturi au fost exprimate la aceste alegeri, cel mai mare număr de la scrutinul din 1969.

Autoritățile au transmis pe platforma X (fostul Twitter) că persoanele aflate la coadă la ora 21.00, când s-au închis urnele, au avut dreptul să voteze în continuare.

Democrații câștigă și în Virginia, New Jersey și Detroit

Pe lângă New York, democrații au obținut și alte victorii importante. În statul Virginia, fosta deputată Abigail Spanberger a câștigat funcția de guvernator, înlocuindu-l pe republicanul Glenn Youngkin. În discursul său, Spanberger a spus: „Virginia a ales pragmatismul în locul partizanatului” și a promis o guvernare „pentru consolidarea economiei și bunăstarea locuitorilor”.

În New Jersey, democrata Mikie Sherrill a devenit prima femeie guvernator din istoria statului, după ce l-a învins pe republicanul Jack Ciattarelli, un aliat al lui Trump.

Și în Detroit este aceeași situație. Mary Sheffield a fost aleasă ca primar și este prima femeie din istoria orașului care ocupă această funcție. Sheffield, în vârstă de 38 de ani, este cunoscută pentru munca sa în Consiliul Local și pentru implicarea în redresarea orașului după falimentul din 2013.

Victoria lui Zohran Mamdani în New York are însă o semnificație specială: este o lovitură simbolică pentru Trump, chiar în orașul care l-a lansat în afaceri și în viața publică, scrie sursa citată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.