Andreea Mantea a dezvăluit motivele pentru care a intrat în depresie după naştere!

Comentează
Arhiva foto

Andreea Mantea a vorbit pentru prima dată despre ziua în care a născut. Până acum, nimeni nu a ştiut ce s-a întâmplat în spital, cât timp a fost internată. Vedeta a spus întreaga poveste pe contul de socializare.

"A fost foarte greu, în a doua zi, atunci am avut o cădere, dacă pot să îi spun cădere, atunci am simţit eu că cedez. Îmi doream foarte mult să mănânc. Ştiţi de fepat cât de mult mănânc eu. Nu am avut voie să mănânc în ziua în care am născut pentru că am făcut operaţia de cezariană. Îmi era foarte foame şi nu am mâncat absolut nimic, după operaţie nu am mâncat absolut nimic, aveam perfuzii, ideea e că a doua zi am putut să mănânc. Îmi doream din tot sufletul să mănânc mâncare normală, nu doar supe, apă chioară. Şi îmi doream foarte mult să mânânc ceva dulce. Şi am aşteptat să plece toţi medicii acasă, mă rog, să mai plece din oameni şi mă gândeam că după ce pleacă o să mă duc şi o să caut un tonomat din acela cu dulciuri. Nu aveam voie, dar îmi era foarte poftă.", a declarat Andreea pe pagina ei de Facebook.

Din cauza poftei de dulce, şi-a lăsat copilul pe mâna asistentelor. "L-am dus pe David la neunatologie şi am spus că aş vrea să stau puţin singură. Şi eu m-am dus să caut dulciuri prin clinică. Şi ce credeţi? Nu existau tonomate din acelea cu dulciuri prin clinică. M-a luat aşa puţin tristeţea, dar m-am dus la fetele de la neunatologie şi le-am spus că aş vrea şi eu ceva dulce dacă aveţi. Şi ele îmi spun, păi nu avem că noi suntem la dietă. Aa, sunteţi la dieta? Dar nişte zahăr nu aveţi că presupun că vă faceţi cafea. Şi cică nici zahăr nu avem că dacă suntem la dietă nu avem nici zahăr. Merg în altă parte şi întreb alte asistente 'nu, suntem la dietă'. Şi când am auzit am crezut că înnebunesc şi am simţit aşa cum... şi am început să plâng şi am zis "cum e posibil ca într-un spital să nu existe un tonomat cu ceva dulce?" şi am dat un telefon şi s-a rezolvat, mi s-a adus ceva dulce.", a mai spus vedeta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!