Condamnarea la o pedeapsă mai blândă în cazul agresorilor a fost posibilă prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de omor în lovire și alte violențe. Anchetatorii au stabilit că individul i-a turnat spirt în cap soției și apoi a aprins substanța extrem de volatilă cu o brichetă, provocându-i arsuri destul de grave. Totul s-a întâmplat pe 09.04.2018, a doua zi de Paști, după ce soții s-au certat, relatează bzc.ro.

Bene Victor Beniamin a fost eliberat din arest prin aceeași decizie de condamnare și nu are interdicție de a locui în domiciliul conjugal. El era apreciat ca o persoană foarte periculoasă, notau procurorii la emiterea mandatului de arestare.

Manifestarea violentă a inculpatului, materializată prin incendierea partenerei de viaţă, după 24 de ani de căsnicie, prin intermediul unei substanţe extrem de volatile şi anume alcool etilic. Aceste considerente pe care le-a avut în vedere se referă şi la necesitatea izolării inculpatului de mediul familial concret şi de societate, având în vedere imprevizibilitatea acestuia şi reacţia acestuia extrem de violentă, pe fondul consumului de alcool. Aceste cauze generatore se bazează atât pe consumul excesiv de alcool, consumat zilnic, cât şi pe frustrările inculpatului, datorate lipsei unui loc de muncă stabil şi a dificultăţilor financiare pe care le întâmpină familia, aspecte care au condus la acest eveniment tragic, în a doua zi de Paşti”.

Sursa foto: pixabay.com


Citește și: FOTO | Povestea impresionantă a tinerei care a fost aruncată la tomberon în ziua în care s-a născut. Ce s-a întâmplat cu ea după 21 de ani


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.