MENIU CAUTĂ
06 Dec. 2018 21:00 , de Valentina Postelnicu

ANALIZĂ/ Blocaj în Parlament. PSD se vede în imposibilitatea de a-şi trece proiectele de lege, din dorinţa de a-şi apăra liderul

Distribuie

PSD se află, la finalul sesiunii parlamentare, în situaţia unei majorităţi precare şi cu riscul de a nu putea să îşi adopte proiecte importante, precum Legea pensiilor sau proiectul de buget pe 2019.

În disperarea de a-şi apăra liderul de partid, social-democraţii sunt pregătiţi să suspende orice şedinţă de plen în care s-ar repeta scenariul de miercuri, când Opoziţia a încercat debarcarea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaţilor.

Opoziţia a anunţat deja că ia în calcul să ceară în continuare sancţionarea lui Liviu Dragnea, dar şi sabotarea tuturor şedinţelor de plen conduse de liderul PSD sau de vicepreşedinţii Florin Iordache şi Eugen Nicolicea.

În acest context, orice şedinţă de plen se va termina prin suspendarea lucrărilor. Ședinţa de plen de miercuri, unde trebuia să fie dat votul final pe zeci de proiecte de lege, a fost încheiată în urma scandalului Putere-Opoziţie.

PSD ar putea avea de suferit cu o astfel de strategie, pentru că, în perioada următoare, vin la vot final în Parlament Legea pensiilor şi proiectul bugetului de stat pe 2019, unde coaliţia are nevoie şi de voturile UDMR şi ale minorităţilor naţionale.

În plus, Opoziţia va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Votul pe moţiune va reprezenta o verificare a majorităţii PSD în cea mai importată Cameră a Legislativului, for decizional pe cele mai multe dintre propunerile legislative.

Dragnea, salvat de Regulamentul Parlamentului: Poate fi revocat din funcţie doar la solicitarea propriului partid

PSD este ajutat de Regulament, care prevede că o cerere de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi făcută doar de liderul de grup al partidului din care acesta face parte.

Asta ar însemna că orice încercare a Opoziţiei de a pune pe ordinea de zi a Biroului Permanent o astfel de solicitare nu are şanse de succes.

Opoziţia susține însă că plenul este suveran şi că orice solicitare votată de majoritatea parlamentarilor are putere de lege.

PSD îşi numără voturile. Şedinţă de urgenţă la partid, luni, înainte de depunerea moţiunii de cenzură

Social-democraţii au fost convocaţi de urgenţă, luni, în şedinţa conducerii partidului. Comitetul Executiv Naţional va verifica cum stă partidul cu majoritatea în Parlament, în aşteptarea depunerii moţiunii de cenzură de către Opoziţie. La Parlament vor veni şi liderii din teritoriu.

Convocarea este cu atât mai neobișnuită cu cât liderii partidului fuseseră anunţaţi deja că o şedinţă a CExN va avea loc pe 16 decembrie.

8 parlamentari a reuşit Victor Ponta să rupă în această sesiune de la partidul pe care l-a condus: Cătălin Nechifor, Emilia Meiroșu,  Gabriela Podașcă,
Nicolae Bănicioiu, Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Mihai Popa şi Mihai Mohaci, iar Ovidiu Sitterli a devenit neafiliat. Recent, au fost excluşi din partid şi Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu.

PSD şi ALDE au în acest moment 163 de voturi împreună la Camera Deputatilor, dar au nevoie de 165 pentru a obţine majoritatea pentru a-şi trece proiectele de lege.

În mod tradiţional, Coaliţia de guvernare se bazează însă şi pe voturi de la UDMR şi minorităţile naţionale. Acestea vor conta în ecuaţia parlamentară, în acest sfârşit de an.

Liviu Pop: „Şi PSD poate să propună revocarea tuturor vicepreședinților, secretarilor și chestorilor din PNL și USR”

Senatorul PSD Liviu Pop spune că, după „logica PNL-ului”, săptămâna viitoare, Senatul – în care PSD are majoritate absolută – poate să propună revocarea tuturor vicepreședinților, secretarilor și chestorilor din PNL și USR, dar și a președinților, vicepreședinților și secretarilor comisiilor din Senat.

„Asta pentru că, dacă e să ne luăm după logica PNL-ului, având majoritate absolută, nu mai avem nevoie de nimic și facem și regulile Opoziției.
Țin să precizez faptul că la Camera Deputaților aceștia nu au nici măcar majoritate simplă. Dar toate aceste aspecte pot fi dezbătute luni, în Parlament”, a scris Pop pe Facebook.


Citeşte şi: EXPERIMENT LIBERTATEA. Unde fugim când sună alarma? Buncăre private și subsoluri abandonate din anii 90

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 16 decembrie 2018
Loading...
Comentarii