09 Aug. 2018 15:54

Dosar de moarte suspectă în cazul fostului judecător Stan Mustaţă. Și Admnistrația Penitenciarelor face anchetă internă

Distribuie

Un dosar de moarte suspectă a fost deschis, joi, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cazul fostului judecător Stan Mustaţă. Cazul a fost deschis în urma unei sesizăridepuse de Spitalul Militar „Carol Davila”. Și Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat că a declanșat o anchetă internă la Jilava în acest caz.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis dosarul de moarte suspectă după ce judecătorul Stan Mustaţă a decedat miercuri noapte, notează Mediafax.

Stan Mustață, judecătorul din dosarul lui Dan Voiculescu, a murit în Penitenciarul Jilava. Stan Mustață fusese condamnat pe când judeca Dosarul ICA – Dan Voiculescu după ce a primit mită pentru a da soluţii favorabile în dosare pe care le judeca.

Tot joi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat că a declanșat o anchetă internă în Penitenciarul Jilava după decesul lui Stan Mustaţă. Fostul judecător fusese transportat din închisoare la Spitalul Carol Davila, unde a murit.

„În data de 8 august 2018, în jurul orei 22.00, s-a înregistrat decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul Bucureşti – Jilava care se afla internată într-o reţea sanitară publică. Conform procedurilor legale, au fost dispuse următoarele măsuri: anunţarea familiei persoanei decedate, informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi urmează a fi sesizate organele competente pentru cercetarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Precizăm că persoana custodiată era înregistrată în evidenţa unităţii penitenciare cu afecţiuni medicale cronice”, transmite Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

ANP anunţă că la administraţia locului de deţinere a fost declanșat o anchetă internă.

Lorette Luca, avocatul fostului judecător Stan Mustaţă, declară că va face plângere penală împotriva conducerii Penitenciarului Jilava şi memorii la Ministerul Justiţiei (MJ) şi ANP privind situaţia din închisori.

Stan Mustaţă a murit în urma unui infarct miocardic, în timp ce se încerca o dializă. Fostul judecător suferea de tumori cancerigene în zona abdominală, după cum a anunţat avocata lui, Lorette Luca, în direct la Antena 3. Aceasta acuză, totodată, că Mustață că a fost transferat în timpul nopţii de la Penitenciarul Rahova la Penitenciarul Giurgiu, deşi manifesta stări acute de rău. Fostul magistrat se afla în închisoare de mai bine de doi ani și suferea și din cauza unor probleme ale rinichilor.

Citește și:

EXCLUSIV/ Verdict groaznic al legiștilor: pacienta a murit de foame, singură și speriată în bălăriile din curtea spitalului Primăriei Capitalei

Loading...
Comentarii