Două drumuri naționale mai sunt închise în această dimineață, din cauza viscolului. Autostrada A2 a fost redeschisă, însă între Fetești și Drajna se circulă controlat, cu ajutorul utilajelor de deszăpeziri și mașini ale Poliției.
Centrul Infotrafic transmite că, la ora 6:30, traficul rutier pe autostrada A2 București – Constanța a fost reluat pe ambele sensuri, cu precizarea că pe tronsonul kilometric 105 – 144 (între Drajna și Fetești) se circulă controlat, în coloană, autovehiculele fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie.
Din cauza vântului care spulberă zăpada pe partea carosabilă, rămân închise două tronsoane de drumuri naţionale:
Pe DN3, în judeţul Constanţa, între Cobadin şi Ostrov, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
În judeţele Giurgiu şi Călăraşi, pe DN41 Daia – Olteniţa, există restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.