Emag va trece în acest an de un miliard de euro la vânzări, iar Iulian Stanciu estimează că va ajunge pe profit în doi ani. ”Nu este de vânzare”

Comentează
Emag va trece de un miliard de euro la vânzări în acest an și va ajunge pe profit în doi ani, a anunțat IUlian Stanciu, directorul general al retailerului online și acționar cu aproximativ 20% din titlurile companiei. Iulian Stanciu

Retailerul online eMag, cel mai mare din România, va depăși în acest an un miliard de euro la vânzări, iar Iulian Stanciu, directorul general al companiei, estimează că aceasta va ajunge pe profit în doi ani, în condițiile în care face investiții în valoare de 120 de milioane de euro în acest an.

”În România am fost pe profit, puțin pe plus. Tot profitul îl investim în creșterea viitoare”, a declarat Stanciu, în cadrul unei conferințe.

Spre comparație, în anul 2016, afacerile erau de 2,47 miliarde de lei, iar pierderile de 85 de milioane. Compania a încheiat 2017 cu 1.990 salariați, față de aproximativ 1.300, cât avea la finele lui 2016.

În acest an trece de un miliard de euro

Pe lângă operațiunile din România, eMag este prezent și în Bulgaria, Ungaria și Polonia. De asemenea, din grupul eMag fac parte și PC Garage, Fashion Days, Sameday Courier și Depanero.

La nivel de grup, cifra de afaceri a fost de 4,06 miliarde de lei, în creștere cu 30%. În total, grupul eMag are 4.470 angajați, dintre care 743 special pe partea de tehnologie.

”Estimăm că în doi ani grupul va fi pe plus. Iar pentru acest an preconizăm o creştere a afacerilor de 20%, atât în România, cât şi global”, a afirmat oficialul eMAG.

Emag este deținută în proporție de aproximativ 80% de către grupul sud-african Naspers, iar restul acțiunilor sunt controlate de către Iulian Stanciu.

Compania a anunțat că are peste 3,4 milioane de produse în stoc și un număr de 10.798 de selleri în marketplace. Acestea sunt firme care folosesc eMag ca punct de vânzare online. Lunar, eMag atrage câte 800 de selleri noi.

7,57 milioane de clienți

Stanciu a mai spus că eMag a avut în 2017 7,57 milioane de clienți, dintre care 4,26 milioane în România,m 1,41 milioane în Ungaria, peste 890.000 în Bulgaria și 304.000 în Polonia.

Anul trecut, compania a avut 1,692 milioane de clienți noi, dintre care 803.000 în România.

Traficul a fost de 38 de milioane de vizite în luna martie, în urcare cu 40% peste nivelul din martie 2017. Traficul pe mobil este 68% din total.

Aplicația eMag a ajuns la 1,1 milioane de instalări, dintre care peste 800.000 Android și în jur de 315.000 pe iOS, adică iPhone, iPad și iPod Touch.

”Nu este de vânzare”

Întrebat dacă a avut oferte de cumpărare de la Amazon, Iulian Stanciu a afirmat că nu știe de astfel de oferte, dar a spus răspicat că ”eMag nu este de vânzare”.

”Oferte, de-a lungul timpului, au mai primit, dar nu am participat la nicio discuţie. Nu mă interesează să vând. Suntem tineri, ne place ceea ce facem şi vrem să facem lucrul acesta în continuare”, a afirmat Stanciu.

Speculațiile au pornit de mai mult timp și anul trecut s-au intensificat după ce Amazon a deschis un centru de inginerie la București.

Amazon este o companie care preferă să construiască de la zero prezența în statele în care se lansează, dar anul trecut a preluat Souq, cel mai mare retailer online din Orientul Mijlociu. Iar în acest an, Amazon a a făcut ofertă pentru Flipkart, cel mai mare retailer online din India, dar a pierdut în fața Walmart.

Ieri, Google a anunțat că va investi 550 de milioane de dolari în JD.com, al doilea mare retailer al Chinei, după Alibaba.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!