MENIU CAUTĂ
13 Ian. 2018 08:00 , de Dragoș Sasu

VIDEO/ Fost ministru al Justiției: Penitenciarele din Ploiești şi Târgu Jiu ar trebui demolate

Distribuie

Fostul ministru al Justiției Robert Cazanciuc spune că cel puțin două penitenciare din România ar trebui demolate. În jurul lor s-au format adevărate ghetouri, susține fostul ministru, într-un interviu pentru Libertatea. Supraaglomerarea din închisori nu poate fi rezolvată doar de statul român, ci numai cu sprijinul Uniunii Europene. Robert Cazanciuc își aduce aminte că a fost nevoie de trupele de mascați pentru a intra, în siguranță,  într-o încăpere în care erau cazați 100 de deținuți. 

Libertatea: Cum evaluați acum situația din penitenciare? 

România nu poate singură, în momentul de faţă, să construiască penitenciare noi sau să reabiliteze toate penitenciarele. În partea a doua a mandantului meu de ministru al Justiției am făcut un proiect prin care am evaluat toate penitenciarele. Atunci am spus că Ploieștiul trebuie închis, dărâmat şi construit altul nou. Târgu Jiu trebuie închis, dărâmat şi construit altul nou. Nu ai ce să faci. La Ploiești, ai un penitenciar în centrul orașului, înconjurat de case. Nu are nicio șansă. E un fel de mic ghetou acolo, pe care îl ținem în viaţă în secolul XXI. E o rușine ce se întâmplă acolo, la fel cum se întâmplă în spitale sau în alte zone. Discutăm despre responsabilitatea în zona Ministerului Justiției. Investiția este foarte mare pentru ca un penitenciar să respecte standardele. De aceea, în 2014, împreună cu ministrul italian al Justiției, am solicitat Comisiei Europene alocarea de fonduri pentru a construi penitenciare. Noi putem discuta despre respectarea drepturilor fundamentale, în abstract. Este nevoie de investiții. Demersului României şi Italiei i s-au mai alăturat încă zece state . (…)

Libertatea: Ce situații ați întâlnit în penitenciare? 

Când am fost director general adjunct la penitenciare, în 2005, îmi aduc aminte că am intrat la Bacău în penitenciar, într-o încăpere unde erau în jur de 100 de deținuți, pe trei sau patru rânduri de paturi. A trebuit să intrăm cu grupa de intervenție. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic. Le-am explicat că nu am venit ca să mai punem un rând de paturi, ci că încercăm să vedem de unde pornesc problemele reale. Supraaglomerarea este un risc fantastic pentru a săvârși noi infracțiuni. Tu nu ai șanse să intri acolo să le faci educație, atunci altcineva le face o educație forțată.  (…) Am găsit în penitenciare oameni care aveau aproape de vârsta majoratului și care nu știau să țină furculița în mână. Tineri care au plecat din penitenciar şi s-au întors la porțile penitenciarului după ce au fost puși de părinti din nou să fure.


Citeşte şi:

VIDEO | Robert Cazanciuc, senator PSD: Premierul trebuie să aibă o foarte mare libertate în a decide componenţa Guvernului

VIDEO | PSD va evalua activitatea Ministerului Justiției şi pe cea a lui Tudorel Toader

Loading...
Comentarii