20 Iun. 2018 22:51

Iran – Spania 0-1, în grupa B de la Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018. Gol anulat lui Ezatolahi. Ibericii, în grafic / VIDEO

Distribuie

Iran - Spania, în grupa B de la Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018 (ora 21.00, TVR1, TVR HD). Se joacă pe Kazan Arena.

Iran – Spania 0-1

Spania a câștigat cu 1-0 un meci de mare luptă cu Iran și este în grafic pentru calificarea în optimile de finală ale competiției.

Unicul gol al unei partide în care asiaticii s-au apărat pe două linii, agățându-se de orice balon, a fost reușit de D. Costa (54), care a deviat fericit mingea cu piciorul în plasă.

Iranienii au avut un gol anulat după reluările video. Reușița lui Ezatolahi a fost anulată pentru ofsaid.

După acest joc, ibericii au 4 puncte, în timp ce iranienii au rămas cu 3 și mai speră în calificare. Pentru a ajunge în optimi, Iran trebuie să bată Portugalia în ultima etapă sau să facă egal, iar Spania să piardă cu Maroc la cel puțin două goluri diferență.

Echipele

Iran: Beiranvand – Ramin, Hosseini, Pouraliganji, Haji Safi (69 Mohammadi) – Karim (75 Jahanbakhsh), Omid, Mehdi, Ezatolahi, Amiri (86 Ghoddos) – Sardar

Spania: De Gea – Carvajal, Pique, Ramos, Alba – Iniesta (71 Koke), Busquets – Lucas (79  Asensio), Isco, Silva – D. Costa (88 Rodrigo)

LIVETEXT, AICI

CLASAMENTUL GRUPELOR, AICI.

Mii de bărbaţi, femei şi copii au umplut tribunele stadionului 'Azadi' din Teheran pentru a urmări în direct, pe un ecran gigant, meciul dintre Iran şi Spania

Echipe probabile
Iran:  Beiranvand – Rezaeian, Cheshmi, Pouraliganji, Safi – Ebrahimi – Jahanbakhsh, Shojaei, Amiri, Ansarifard – Azmoun.
Spania: De Gea – Nacho, Pique, Ramos, Alba – Koke Busquets, Iniesta – Isco, Costa, Silva.

ACTUALIZARE. Mii de bărbaţi, femei şi copii sunt aşteptaţi pe stadionul Azadi din Teheran pentru a urmări în direct, pe un ecran gigant, meciul dintre Iran şi Spania, programat miercuri în Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. Într-o republică islamică ca Iranul, în care femeile nu au voie să meargă pe stadion să vadă bărbaţii jucând fotbal, este vorba de o premieră privind o transmisie televizată dintr-o incintă sportivă. Biletele au fost deja puse în vânzare de miercuri dimineaţă la un preţ de 150.000 riali, mai puţin de 2 euro, şi se pare că au găsit rapid cumpărători. Meciul va începe la ora locală 22,30 în Teheran. Stadionul Azadi are circa 100.000 locuri, dar pentru public va fi deschis doar la un sfert din capacitatea tribunelor. Autorităţile aşteaptă circa 10.000 de persoane. Vineri, la primul meci al Iranului la Cupa Mondială (1-0 cu Maroc), autorităţile au anunţat că familiile pot intra în stadionul Azadi pentru a urmări partida, dar apoi transmisiile în stadion şi în grădinile publice au fost anulate fără nicio explicaţie.

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Iranului, Carlos Queiroz, spune că s-a pregătit foarte bine pentru meciul cu Spania de miercuri, de la Cupa Mondială 2018, şi le-a cerut jucătorilor să-şi facă naţiunea mândră.

”Va fi o experienţă unică pentru noi. Jucăm împotriva unui echipe fantastice. Nu am venit la CM pentru a ne aştepta la meciuri uşoare, chiar vrem să fie partide cât mai dificile pentru a învăţa din ele. Pentru noi va fi un câştig indiferent de rezultate. Vrem să fim mai buni de la meci la meci, să ridicăm profilul fotbalului iranian, asta vom face şi cu Spania”, a spus Queiroz.

Cele două reprezentative se vor întâlni miercuri seara, la Kazan (Kazan Arena), în Grupa B. Iran este lider în grupă după victoria cu 1-0 în faţa Marocului, în timp ce Spania şi Portugalia au încheiat la egalitate, 3-3, în prima partidă.

  • Beiravand, portarul titular, a fost cioban la oi când era copil. Tatălui său nu-i plăcea fotbalul și în mai multe rânduri i-a rupt echipamentul și mănușile. Iar când a ajuns la Teheran și s-a angajat la un club, a trebuit să doarmă în stradă până a câștigat primii bani.
  • Ghoochannejhad, atacantul lui Heerenvee, știe să cânte la vioară și poate vorbi șapte limbi: engleză, flamandă, persană, franceză, germană, italiană și portugheză. Iar sora lui vitregă, Sareh Bayat, e actriță la Hollywood.
  • Azmoun e un mare pasionat de cai. Are mai mulți acasă, dintre care unul, Serick, a dat numele unui serial-documentar despre aceste patrupede realizat de o importantă actriță iraniană. 

Fernando Hierro a adus un exercițiu ciudat la antrenamentele Spaniei, iar toată lumea se întreabă ce este acesta.

Hierro re încredere ân De Gea, portarul de 27 de ani care a greșit cu Portugalia. Goalkeeperul va rămâne titular. 'Are nevoie de încredere și am decizia clară. Voi trata totul cât mai corect. Jucătorii au avut o zi liberă, iar David s-a relaxat. Are nevoie de oxigen.Toți ne-am comportat natural. Am vorbit cu antrenorul cu portarii, care e cu el în fiecare zi. Avem drumul clar stabilit”, a declarat Fernando Hierro, potrivit Mundo Deportivo. 

Maroc – Iran, în Grupa B de la Campionatul Mondial de fotbal Rusia 2018 0-1. Iranul a învins printr-un autogol marcat în minutul 90+5 / FOTO&VIDEO

Loading...
Comentarii