20 Sep. 2018 07:00

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Le-am stricat ficțiunea de 700.000 de euro! Libertatea a salvat o parte a banilor pentru șușa din Sectorul 5

Distribuie

Sectorul 5 și firma Libro recunosc că "nu s-a prestat integral și nu se vor plăti toți banii"!

Libertatea prezintă imaginile cu zecile de locuri unde ar fi trebuit să fie bannere, dar nu a fost pus niciunul.

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Primăria Sectorului 5 susține că „primarul Daniel Florea nu a avut nicio implicare în organizarea evenimentului «Zilele Sectorului 5»”. 

Mda. De aceea unii dintre cei implicați au început să-și ia avocați.

De aceea, conform martorilor oculari participanți la aceste discuții, „primarul vorbea cu șefa centrului și cu alți oameni în biroul său despre organizarea evenimentului!”.

Și tot de aceea, ieri, Mihaela Neagu, patroana firmei Libro, a invitat echipa de investigație de la Libertatea să meargă în biroul ei din zona Foișor, „ca să vă prezint documentele”.

Urmează scene halucinante.

„Făăă, eu te bat de te rup!”

Un bărbat tânăr, cu atitudine familiară, apare în biroul patroanei, o înjură și o amenință, „făăă, du-te-n g… m…, eu te bat de te rup, dacă te mai bagi peste mine!”.

Tipul dă cu pumnul în peretele de sticlă și pleacă după ce Mihaela Neagu abia îl scoate pe holul blocului, ca scena să nu mai aibă loc sub privirile presei!

„Eu nu am vrut să iau acest contract pentru evenimentul de la Sectorul 5! Am fost presată”, declară ea, încheind cu un la fel de stupefiant: „Nu vreau să sfârșesc precum Condrea!”.

Ce înseamnă asta? De cine se teme?

Mica parte din marea ecuație

În 2013, când firma ei făcea bani cu clubul bugetar Olimpia, pe care-l conducea, și când arunca milioane de euro de la stat pe pământuri, Mihaela Neagu declara că „Sunt o mică parte dintr-o mare ecuație!”.

Acum, patroana firmei dă vina pe fosta directoare a Centrului Cultural, Ramona Manole.

Tot pe Manole aruncă responsabilitatea și actuala directoare, Mariana Stoica, cea care a semnat în comisia de evaluare, dar care spune că, de fapt, „Ramona Manole a negociat în biroul ei tarifele cu artiștii”.

E o nebunie colectivă.

Ce-ați făcut cu banii?

Lumea celor amestecați în evenimentul de 700.000 de euro s-a dat peste cap când au apărut prețurile evident supraevaluate.

Ei se arată cu degetul, șoptesc, se dau victime, vorbesc despre teoria conspirației.

Chiar dacă toate acestea ar fi adevărate în același timp, ceea ce e o imposibilitate logică, și tot ar rămâne întrebarea esențială a oamenilor: „ce-ați făcut cu banii?!”

Asta ne interesează!

Patroana recunoaște: „Promovarea și bannerele nu am avut timp să le facem!”

De pildă, publicitatea care trebuia să se facă evenimentului.

Erau prevăzute 10.000 de flyere, pliante. Un banner de 25 de metri, stradal, la „Eroilor”.

Plus alte bannere în 14 locuri din oraș.

La finalul lui august, cu trei săptămâni înainte de eveniment, cei de la Centrul Cultural, care simțiseră că totul e un blat, au început să strângă probe.

Ei au însemnat, pe fotografii, locurile unde urmau să fie bannerele.

Așa au rămas bannerele. Virtuale. Ficțiuni de bannere într-o mare ficțiune, Zilele Sectorului 5, „care au costat cel puțin dublu față de cât ar fi trebuit să plătească în mod normal!”.

După ce Libertatea a publicat ieri primele sume, patroana Libro a recunoscut că „promovarea și bannerele nu am avut timp să le facem”!

Iar Centrul Cultural a spus că „Dacă se va stabili că nu și-au îndeplinit sarcinile, ne vom recupera banii”.

Ce repede se vede ficțiunea, atârnând ca nimic, în aerul de deasupra primarului, prezentat pe scenă de Dan Bittman.

Centrul Cultural Sectorul 5: „Putem recupera toți banii!”

Directoarea Centrului Cultural din Sectorul 5 spune că fosta șefă Ramona Manole a negociat sumele și onorariile artiștilor chiar la ea în birou, „evenimentul a fost ideea ei”, iar Primăria poate recupera suma.

– Doamna Stoica, cum de o firmă de curățenie a ajuns să organizeze un eveniment cultural?
– În afară de obiectivul principal de activitate, care este, cum ați observat și dumneavoastră, legat de curățenie, am observat că, printre obiectivele secundare, apărea și organizarea de evenimente.

– Și era suficient? Nu era vorba de experiență în caietul de sarcini?
– Nu, nu, sigur că nu era singura condiție. Noi ne-am interesat, ei organizaseră evenimente și în trecut. Bine, nu evenimente outdoor de amploarea acestuia, ci evenimente indoor. Diverse conferințe.

– Dar conferințele sunt altceva decât evenimentele culturale. Cum de s-a ajuns la suma de 700.000 de euro?
– S-a ocupat fosta directoare, Ramona Manole. A fost ideea ei, trecută, apoi, prin Consiliul Local și inclusă în calendarul evenimentelor. Tot ea s-a ocupat și de negocierea acelor sume cu artiștii.

– Le-a negociat personal?
– I-am văzut la ea în birou pe Marian Ionescu de la Direcția 5, pe Anca Serea, care a fost prezentatoare, pe Ioniță de la Clejani. Cel puțin pe ei i-am văzut eu.

„Le-am virat 1,1 milioane lei, am blocat 1,3 milioane lei garanție”

– Totuși, sunt niște sume foarte mari.
– Din start, noi am oferit acea sumă, care a fost aprobată. Mai departe, era și responsabilitatea firmei care s-a ocupat, Libro Events, pentru a jongla cu acele sume. Puteau să ofere 2 lei pentru ceva și 20.000 euro pentru altceva, mă înțelegeți. Totul trebuia să se încadreze în suma totală de 700.000 euro.

– În momentul ăsta, câți bani au fost virați?
– Le-am dat vreo 30% din sumă, 1.163.000 lei. Cam 250.000 euro. Dar și ei ne-au plătit o garanție, de 1,3 milioane.

– Totuși, înțeleg că nu au îndeplinit totul din oferta tehnică.
– Da, au fost niște probleme. În special pe partea de publicitate, inclusiv niște bannere. Aici aveți dreptate! Dar ei au un termen de o lună de la încheierea evenimentului, deci până în 17 octombrie 2018, să vină cu un raport tehnic. Să ne prezinte ce au făcut și ce n-au făcut. Se vor uita împreună cu membrii unei comisii de recepție. Vor vedea pentru fiecare îndatorire în parte cât s-a realizat. Uite, aici ați făcut 10%, aici ați făcut 15%, aici nu ați făcut nimic, aici ați făcut 100%.

„Au fost aproape să renunțe cu câteva zile înaintea evenimentului”

– De ce a plecat directorul Ramona Manole?
– Ea era angajată a Primăriei pe postul de consilier al primarului Daniel Florea. S-a schimbat organigrama, au rămas doar 2 consilieri, iar dânsa nu avea studii juridice și a fost îndepărtată. Era o condiție care trebuia îndeplinită. La noi, la Centrul Cultural, era doar detașată.

– Totuși, de ce chiar înaintea evenimentului?
– Pentru că atunci i-a intrat în vigoare încheierea, atunci s-a terminat contractul cu Primăria.

– Tot doamna Manole a ținut legătura cu cei de la Libro?
– Da, exact. Ea se și întâlnea cu cei din firmă, care au venit, fizic, de câteva ori aici. Știu că nu era foarte mulțumită de relația cu ei.

– În ce sens?
– Avem un top mare de corespondență cu ei, mailuri. Asta începând din momentul semnării contractului și până cu câteva zile înaintea evenimentului, când au vrut să renunțe.

– De ce să renunțe? 
– Nu știu, tot doamna Manole știe detaliile. Sincer, ce cred eu, probabil s-au gândit că nu pot organiza un eveniment de o asemenea amploare. Asta cred eu. Și de asta au vrut să renunțe. Dar nu pot ști sigur.

Mihaela Neagu: „Nu vreau să ajung ca Dan Condrea!”

Mihaela Neagu, patronul Libro Events, recunoaște că nu a prestat toate serviciile din contract și susține că nu are nimic de ascuns.

– Doamna Neagu, ne-ați contactat spunându-ne că sunteți dispusă să ne prezentați toate documentele legate de evenimentul „Zilele Sectorului 5”.
– Da, pentru că nu avem nimic de ascuns. Libro Events este o firmă cu 800 de angajați, derulează zeci de contracte și are o imagine de apărat. Și nu suntem doar o firmă de curățenie, așa cum ne-ați prezentat.

– Când ați semnat contractul cu Centrul Cultural al Sectorului 5?
– Pe 4 septembrie ne-au chemat să semnăm. Eu nici nu eram în țară. Atunci am realizat că nu avem timp să prestăm toate serviciile conform contractului și i-am notificat în acest sens. De exemplu, trebuia să începem să promovăm evenimentul cu zece zile înainte. Nu știam dacă artiștii pe care-i solicitau au programul disponibil. Iar când am realizat că ei deja vorbiseră cu artiștii inclusiv onorariile și eu nu am mai putut negocia nimic, am fost pe punctul să renunț la contract.

– Cum adică erau stabilite deja onorariile pentru artiști?!
– Eu am dorit să-i aduc pe Provincialii, Vunk, Gheorghe Zamfir, ei i-au vrut pe Holograf, care mi-au impus prețul: 9.500 euro plus TVA trupa, 9.500 euro plus TVA, Dan Bittman. Iar chef Cătălin Scărlătescu mi-a cerut cu 5.300 euro mai mult decât am ofertat noi, n-am avut ce face, i-am dat!

– Viorica și Ioniță de la Clejani?!
– Am semnat cu ei pe 11 septembrie, pentru un onorariu de 15.000 plus TVA. Nu am putut negocia nimic cu ei. Prezentatoarea Anca Serea a semnat pentru 1.200 euro pe zi ori 3 zile.

– Promovarea evenimentului a fost făcută?
– Nu. Nu le-am putut cuprinde toată promovarea, din lipsă de timp. Ce nu am făcut, îmi asum. Nu am cerut încă nimic pentru promovare. Am reușit promovarea la TVR, la radio am dorit să o facem la postul ZU, ei nu au vrut decât la Radiodifuziunea Română.

– Cât din contract a fost realizat?
– Din punctul meu de vedere, 90%. Eu pun la dispoziția tuturor toate documentele, pentru că nu am nimic de pierdut. Firma are 800 de angajați și nu doresc să ajung ca patronul dezinfectanților de la Hexi Pharma, Dan Condrea!


Citește și:

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/Cât a încasat Bittman din cei 700.000 € cheltuiți pentru evenimentul aranjat în care a fost slăvit primarul Sectorului 5

EXCLUSIV/Cât a plătit Primăria Capitalei pentru a-l aduce pe Rod Stewart în București. Nervos pe dezvăluirile din Libertatea, Dan Bittman o dă de gol pe Gabriela Firea

Reacția oamenilor la suma imensă cheltuită pentru „Zilele Sectorului 5”: „Cred că Dan Bittman e agent sub acoperire DNA”

Dan Bittman, pus la zid de fanii lui pe pagina personală, după dezvăluirile din Libertatea. „Schimbă-ți numele în Ban Bittcoin!”

„Nu mai cântăm pentru bani de mult timp”. Așa se apără membrii trupei Holograf, după ce Libertatea a dezvăluit suma obținută pentru evenimentul în care a fost slăvit primarul Sectorului 5

Loading...
Comentarii