VIDEO/Mircea Nistor, profesorul olimpicilor la Robotică: “Sistemul de învățământ românesc este ca o cantină săracă, ce are meniu fix, nu foarte apetisant!”

Comentează

Avem cei mai pricepuți elevi din lume la capitolul construirea unui robot. Echipa României a luat cinci medalii de aur la Olimpiada First Global Challenge 2018 din Mexic, cea mai mare competiție de profil din câte există.

La Olimpiada Internațională Robotica First Global, care a avut loc în perioada 16-18 august, în Mexico City, românii și-au uimit adversarii. Au construit un robot care a depășit toate așteptările, inclusiv ale juriului. Dacă la început ceilalți concurenți, din 160 de țări, nici nu auziseră de România, la final, numai despre țara noastră se vorbea.

Liceenii noștri au reușit să învingă elevi din țări care investesc enorm în robotică și care au o tradiție în această competiție, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Israel, Marea Britanie.

În România, robotica nu se studiază la școală. Elevii de liceu fac aceste cursuri în weekenduri și în vacanță, iar profesorii sunt voluntari. Totul se întâmplă cu ajutorul Asociației Nație pentru Educație, organizatorul competiției naționale de robotică BRD - First Tech Challenge Romania, care a suportat toate cheltuielile echipei României la olimpiadă. Statul român nu a contribuit cu nimic.

"Învățământul românesc a rămas înțepenit în paradigma fabricii"

Profesorul Mircea Nistor, de la Colegiul Național de Informatică "Traian Lalescu" din Hunedoara, cel care i-a coordonat pe elevi, nu este încântat de sistemul de învățământ românesc.

"Învățământul românesc a rămas înțepenit într-o paradigmă veche de mai bine de un secol. Paradigma fabricii. La fabrică, suna sirena, ca să-i strângă pe oameni la momentul potrivit, fiecare la locul lui de muncă. Fiecare era o rotiță într-un angrenaj, pauzele erau semnalate tot cu sirenă. Nu vă sună cunoscut? Este soneria școlară, care-i pune pe toți la aceeași oră, să învețe același lucru, să niveleze diversitatea naturală, care este de fapt cheia progresului. Trebuie să descoperim în fiecare dintre acești elevi la ce sunt ei buni, la ce rezonează. Trebuie să existe o învățare naturală", spune îndrumătorul olimpicilor.

Profesorul a ținut să facă o comparație plastică: "Sistemul de învățământ românesc este ca o cantină săracă, ce are meniu fix, nu foarte apetisant. Există și varianta masa întinsă, cu zeci de feluri de mâncare și fiecare se așază și mănâncă atunci când îi este foame, nu când sună soneria. Este păcat, deoarece copiii sunt cea mai mare resursă pe care o deținem, și pare că nu avem grijă de ea", a mai spus Mircea Nistor.

"De oriunde ai veni, dacă muncești și îți dorești, poți să ajungi pe primul loc în lume"

Cei șase elevi care au câștigat competiția de anul acesta au vârste între 16 și 18 ani. Este vorba despre elevii din echipa RobotX Hunedoara, formată din: Răzvan Vîrtan, Andrei Lorinczi, Andrei Cunțan, Radu Mihai Cîntea, Cristian Badiul, toți de la Colegiul Național de Informatică "Traian Lalescu" din Hunedoara, și Andrei Gabriel Preda, de la Liceul Internațional de Informatică București. Ei sunt coordonați de profesorul Mircea Nistor și de mentorul Cristian Ovidiu Vlăsceanu.

Elevii sunt foarte fericiți că au câștigat atâtea medalii, dar și mai fericiți sunt că numele României s-a auzit la toate echipele concurente. Deși tineri, au o gândire matură. Cu toții mi-au spus, într-un glas, că sunt mândri că sunt români și iubesc această țară.

Au însă o dezamăgire, și nu e doar a unuia dintre ei, ci a tuturor: corupția din țară, care, pe plan internațional, ajunge, câteodată, să depășească realizări cum sunt cele de la olimpiade.

Am stat de vorbă cu ei și în afara subiectului robotică, pentru că i-am văzut foarte conectați cu politica. Cristian Badiul și Andrei Cunțan au fost cei mai radicali.

"Ar fi foarte bine dacă nu ar mai fi hoți la conducerea țării. La guvernare sunt oameni care sunt pur și simplu incapabili să-și exercite funcția sau sunt oameni corupți, care trag foarte mult pentru ei și foarte puțin pentru țara noastră. Încearcă să utilizeze resursele țării pentru nevoi proprii, ceea ce nu este deloc normal", spune Cristi.

"Ca să avem o țară în care să-ți fie drag să trăiești, ne trebuie o nouă generație de politicieni. Oameni tineri, cu viziune modernă", a completat Andrei.

Cu toate că au această dezamăgire, olimpicii ne-au spus că vor să-și facă un viitor în această țară și nu vor să plece din România.

Răzvan Vîrtan, liderul echipei și purtătorul de cuvânt al colegilor lui, a încheiat discuția noastră cu o declarație frumoasă: "Scopul nostru central a fost să le demonstrăm (celor prezenți la Olimpiadă - n.r.) că, venind dintr-un oraș mic, fost oraș industrial, în care nici măcar nu mai oprește trenul și dintr-o țară nu foarte mare, dacă muncești și dacă-ți dorești, poți să ajungi pe primul loc în lume".

CITEȘTE ȘI:

Un bătrân de 94 de ani participă, de șapte ani, la toate ședințele de consiliu de la Primăria Capitalei. Și-a notat prezența într-un caiet

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
MONDEN
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
Valentina Pelinel și Cristi Borcea
Exclusiv
19:16
Cătălin Botezatu, dezvăluiri despre Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cine are grijă de imaginea omului de afaceri
POLITIC
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Premierul desemnat Luca Niculescu este optimist că Guvernul său poate trece de Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
20:14
Luca Niculescu a anunțat când vrea să depună în Parlament lista de miniștri și programul de guvernare: „Am văzut deschiderea de a vota un guvern. Toate variantele sunt pe masă”
Ultimele știri
22:41
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
22:24
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
22:12
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Murături asortate la borcan
18:28
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajați sunt dispuși să se întoarcă”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...