MENIU CAUTĂ
05 Sep. 2018 14:00 , de Valentina Postelnicu

Guvernul anunță despăgubirile pentru pesta porcină: Ministerul Finanțelor Publice a transferat ANSVSA 40 de milioane de lei

Distribuie

Guvernul anunță despăgubirile celor afectați de pesta porcină: Ministerul Finanțelor Publice a transferat ANSVSA 40 de milioane de lei, a spus premierul Viorica Dăncilă, miercuri, în ședința de Guvern. 

„Am luat mai multe măsuri pentru a-i sprijini financiar pe toţi cei care au avut de pierdut din cauza pestei porcine africane, cât şi pentru combaterea răspândirii virusului. Suplimentar faţă de sumele prevăzute în rectificarea bugetară pentru despăgubirea crescătorilor de porci, adică peste 160 de milioane de lei, Ministerul Finanţelor Publice a transferat ANSVSA însă 40 de milioane de lei”, a spus Dăncilă.

Premierul a menționat că sunt disponibili peste 200 de milioane de lei, în special pentru plata despăgubirilor în urma evoluţiei pestei porcine africane, dar şi pentru achiziţia de dezinfectanţi, chituri de laborator şi alte materiale necesare ANSVSA.

Pesta porcină africană a ajuns la Parchetul General. Instituția a demarat verificări cu privire la modul de gestionare a crizei, atât prin autosesizare, cât și în urma înregistrării unor plângeri, au precizat oficialii instituției.

Klaus Iohannis a transmis critici cu privire la modul de acțiune al autorităților în plină epidemie, în urmă cu câteva zile, iar miercuri a cerut efectuarea unei anchete.

Loading...
Comentarii