Reportaj exclusiv din singurul sat din Europa unde 16 familii trăiesc cel mai aproape de cer: ”Locuim în România, dar nu știe nimeni de noi”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe coasta vârfului Petreasa, la o altitudine unde respiri parcă începutul zilei de mâine înaintea tuturor, 16 familii de moți trăiesc în propria lor țară, după propriile cutume și legi nescrise. Satul Petreasa, județul Alba, este unic în toată Europa, însă cei care au vizitat acest loc fascinant pot fi numărați pe degetele de la mâini.
De moții din Apuseni a auzit multă lume doar odată cu nenorocirea care a avut loc în 2014, când s-a prăbușit avionul cu medici, pilotat de Adrian Iovan și Răzvan Petrescu. Toată lumea i-a ridicat în slăvi, și pe bună dreptate, pentru spiritul salvator, dar câți s-au întrebat cine sunt acești bravi oameni coborâți din creierii munților, a căror istorie o cunoaște probabil o mână de oameni. Am pornit să le cunoaștem ținutul, unul pe cât de greu de cutreierat, pe atât de fascinant.
Am ajuns la o aruncătură de băț de casa lui Horea, unul dintre cei trei conducători ai răscoalei din Apuseni, din 1784, în comuna care-i poartă numele. Peste tot numai case simple, din lemn, căci lemnul e religia locului, toți localnicii se roagă la cele sfinte ca pădurile lor să mai rămână în picioare măcar două-trei generații. Unii zic că-i prea târziu și suspină când trec pe lângă munții de cherestea din buza drumurilor, adusă și prelucrată, mai nou, de străini.
”Nu știe nimeni de noi”
Am ajuns la Ioan Toader, moțul ziș ”Moșu” (ca o bazaconie), cel care are casa chiar în junghiul muntelui pe care urma să urcăm. El ne-a pregătit pentru provocarea căreia trebuia să-i ținem piept când urcam în satul Petreasa. Tot el a fost și cel care ne-a explicat de unde vine denumirea de moț, căci era musai.
”Oamenii din Țara Moților purtau un moț legat, exact cum avea Horea. Au mai rămas tradiții, dar butoaiele, ciubărăritul (n.r. fabricarea vaselor din lemn), s-au dus! Eu acum sunt pensionar, ascult de copii. Singura activitate care ne ține vii aici este culesul fructelor de pădure, a ciupercilor, și mai creștem vite. Dar nu mai reușim să vindem mai nimic. Se trăiește din ce în ce mai greu”, povestește Moșu, dezamăgit.
După câteva ceasuri de vorbă, ne-am pus în mișcare spre satul Petreasa, raiul Apusenilor, și singurul sat din Europa care este locuit la altitudinea asta. Media de case locuite este la cota 1400, însă există și o gospodărie construită la 1600 de metri. Argentin Todea, salavatorul medicilor care s-au prăbușit cu avionul în ianuarie 2014, în apropiere de casa lui, a fost ghidul nostru prin acest ținut, cu o Dacie bătrână careia îi gâfâia motorul tot mai rău pe măsură ce urcam parcă spre cer.
”Locuim în România, dar nu știe nimeni de noi, aici. Am mai rămas doar 16 familii și nimeni nu mai face copii. S-a închis și școala. Nu vreau să rămân aici singur ca un lup”, mormăie îngândurat Argentin Todea.
Salvatorul, cum l-a supranumit opinia publică, are casa chiar pe o coastă a muntelui, fără urmă de vecin pe lângă el pe o distanță destul de mare. Decât pe Gheorghe Trif și Gheorghe Giurgiu, ceilalți doi moți salvatori, îi are mai aproape, la care ajungi cu vreo 20 de minute de mers pe jos.
Gospodărie mică și primitoare, în casa lui Todea îți vine să-ți faci cruce când intri. Când cei doi vlăjgani ai lui se pun pe scaune, se văd pe pereți numai icoane, zici că-i biserică. Pe soția lui am suprins-o frământând de zor un aluat într-o albie. Ai zice că au punct de desfacere în munte, dar ce să vezi. Cam așa stau lucrurile aici. Toate calculele pentru mâncare se fac pe termen lung.
”Se întâmplă să nu ieșim și câte trei luni de-aici. Acum, soția face pâine pentru două-trei săptămâni. Varza-i la morat. Porcu-i la morat. Și gata, ai terminat bâlciul”, mustăcește Todea, mândru de familia lui.
Prind semnal de București
N-are stare și se mută de pe un scaun pe altul, pentru că moții, dacă-i vedeți, sunt ca niște titirezi, și vorba le merge la fel de repede. Și nu doar atât.
”Moții sunt oameni mai drepți, mai omenoși un pic. Și pe fondul istoriei, dar și pe cel al vieții pe care o au aici. Nu poți să minți și să vorbești ce nu trebuie. De mici am muncit mult. Păi mergeam cu firezul (n.r. fierăstrău) la tăiat lemne. Acum, copiii, dacă au drujbe, au altă viață, mai ușoară”, adaugă moțul. Te pune puțin pe gânduri ce înseamnă de fapt aici viața ușoară. Oamenii ăștia nu au fost niciodată la mare și nici nu vor. Nu au băut suc, și nici nu vor. Sunt oameni deschiși la minte, să nu vă gândiți. Au telefoane mobile, televizor, și comentează politică poate mai pertinent decât o fac multe figuri palide pe care le vedem pe televizor.
Și să-i vedeți când se adună mai mulți în același loc câtă veselie zace în ei. Am urcat și mai sus, la casa lui Gheorghe Trif, blestemându-ne zilele și corpul neputinicios, căci așa de greu a fost. Afinata, băutura locului, a aprins iar poveștile, iar cei doi moți vorbesc unul peste altul, pătimaș, și râd molipsitor în timp ce ne uităm la imaginile de la nunta fiicei lui Gheoghe Trif. ”Apăi tu fusei muma pădurii, Argentine, la nuntă lu fii-mea”, se amuză moțul, de prietenul lui, care a jucat rolul de mireasă bătrână, după cum cere tradiția lor.
La plecare am aflat că nu e scump deloc să-ți construiești o casă aici. Nici măcar 20.000 de euro. Dar lupta pentru supraviețuire este dură, doar moții știu s-o câștige, pentru că sunt altoiți de vremuri și vreme rea. Turistic însă, satul Petreasa este momentan o perlă nedescoperită.
Fotografii: Dumitru Angelescu
