Transelectrica: România este în situaţie iminentă de criză energetică, din cauza consumului-record

Comentează
Curentul electric s-ar putea scumpi la finalul anului, din cauza crizei energetice. Creșterea ar putea fi de 5% dacă revin ploile sau de 30-40% dacă se continua situația actuală

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o Hotărâre care permite Transelectrica să ia mai multe măsuri extreme, precum întreruperea exporturilor de energie, în caz de situaţie extremă. Actul normativ a fost propus de ministerele Energiei şi Economiei, care au fost notificate miercuri de către Transelectrica cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea Sistemului Energetic Naţional, din cauza consumului record din ultimele zile.

Miercuri, 11 ianuarie, compania de stat Transelectrica a notificat oficial Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi Autoritatea Naţiională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) "cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea SEN".

Notificarea a fost argumentată de factori precum prognozele meteorologilor, care indică un nou interval de vreme severă în perioada imediat următoare (17 – 20 ianuarie 2017), de deficitul de energie electrică înregistrat din cauza reducerii nivelului Dunării, debitul acesteia atingând minim fără precedent în ultimii ani (circa 1.800 mc/s), dar şi de scăderea rezervelor de apă din marile acumulări hidroenergetice ca urmare a utilizării acestora la echilibrarea sistemului.

Un alt factor a fost deficitul semnificativ de energie electrică din statele vecine, pe fondul valului de frig care a cuprins regiunea încă din 6 ianuarie.

România înregistrează în aceste zile consumuri mari de gaze naturale, de peste 70 de milioane de metri cubi pe zi, şi de energie electrică, de peste 9.500 MW la vârfurile de consum.

„Hotărârea este o măsură preventivă şi temporară care poate fi aplicată doar în condiţiile apariţiei unei situaţii de criză pe piaţa de energie în perioada următoare (16 ianuarie – 15 februarie 2017) şi doar dacă este ameninţată siguranţa populaţiei ori a Sistemului Electroenergetic”, a precizat Ministerul Energiei, într-un comunicat.

Ministerul Energiei precizează că, în conformitate cu Legea energiei, este obligat să dea curs notificării operatorului de transport şi sistem.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a prezentat joi, în cadrul şedinţei de Guvern, o analiză privind funcţionarea Sistemului Energetic Naţional, urmare a parcurgerii a şase zile de vârf de iarnă, marcate de consumuri istorice de gaze naturale cât şi de energie electrică.

Ministrul Energiei susţine că adoptarea Hotărârii „nu înseamnă deloc aplicarea imediată a acesteia”, ci un plan B la care autorităţile pot apela „în cazul în care situaţia o cere”.

”Experienţa ultimei perioade cu consumuri istorice de gaze naturale şi energie electrică ne obligă să nu trecem uşor peste acest episod şi să gândim soluţii pentru eventuale situaţii similare, poate chiar mai grave. Hotărârea de astăzi poate fi tradusă într-un singur fel: nevoia de a avea cadru legal, la care să apelăm doar atunci când populaţia şi integritatea sistemului ar putea fi în pericol. Orice ţară care îşi respectă populaţia poziţionează siguranţa acesteia înaintea orcărei marje de profit”, a afirmat Petcu.

Hotărârea aprobată joi îi permite Transelectrica să poată pune în aplicare, „doar în cazul unei situaţii de criză”, măsuri graduale de siguranţă, în funcţie de nivelul ameninţării.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
20:20
Un opozant îi îndeamnă pe ruși să participe la „Prânzul păcii” și să voteze împotriva lui Vladimir Putin: „Să vadă lumea câți suntem cu adevărat”
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
atentat 11 septembrie 2001 profimedia-1129202719
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate