19 Iun. 2018 07:54

Războiul economic SUA-China: Trump anunță taxarea cu 25% a altor importuri din China, în valoare de 200 de miliarde de dolari

Distribuie

Războiul economic SUA-China: Trump anunță taxarea cu 25% a altor importuri din China, în valoare de 200 de miliarde de dolari, drept represalii la decizia beijingului de a aplica măsuri similare, scriu agențiile internaționale de presă.

Donald Trump a anunțat că i-a cerut reprezentantului SUA pentru comerț să stabilească produsele care vor fi supuse noilor taxe şi a explicat că acestea vor fi aplicate ca reacție la decizia Chinei de a majora tarifele asupra unor mărfuri americane care valorează 50 de miliarde de dolari.

„După ce se va încheia procesul legal, aceste tarife vor intra în vigoare dacă China refuză să își modifice practicile și de asemenea dacă insistă să continue cu noile tarife anunțate recent. Aparent, China nu are intenţia de a-şi schimba practicile incorecte legate de achiziţionarea proprietăţilor intelectuale şi tehnologiei americane. În loc să modifice aceste practici, ameninţă acum firme, muncitori şi fermieri din Statele Unite care nu au făcut nimic rău”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Casa Albă.

Vinerea trecută, Trump a declarat că va continua procesul de taxare cu 25% a unor produse chinezeşti în valoare de 50 de miliarde de dolari. Beijingul a reacţionat prin măsuri de retorsiune.

SUA şi China par să se îndrepte spre un conflict comercial deschis. Negocierile nu au reuşit să rezolve plângerile părţii americane privind politica industrială a Chinei, accesul pe piaţa chineză şi deficitul de 375 de miliarde de dolari înregistrat de Statele Unite în comerţul bilateral.


Citește și: DOCUMENT / Legea offshore, noua Roșia Montană. Petroliștii primesc scutiri de taxe și derogări de la legea patrimoniului


Loading...
Comentarii