Andreea Marin: "E evident că eu şi Răduleasca am făcut alegeri de viaţă diferite"

Andreea Marin iese din nou în prim-plan. După ce în urmă cu doi ani a renunţat la emisiunea „Surprize, surprize",  vedeta nu a pierdut timpul în toată această perioadă şi se pregăteşte să-şi lanseze în noiembrie, cartea „Preţuieşte viaţa", care face parte dintr-o serie numită „Albumele Andreei". Mai mult, fosta zână a suprizelor a mărturisit că în scurt timp va lansa şi o linie de hăinuţe  pentru copii.

Andreea Marin nu duce dorul televiziunii, dar a dezvăluit în cadrul unui intreviu acordat EVZ că nu va refuza să apară pe sticlă cu o nouă emisiune dacă aceasta va fi "de amploarea Surprizelor, dar cu o tematică total diferită". Până atunci însă, vedeta mărturiseşte că acordă toată atenţia lansării noii sale cărţi şi liniei de haine penttu copiii.


"Nu mi-am dorit peste noapte să devin o semnătură pe o carte şi nici nu pretind că aş avea veleităţi de scriitor, dimpotrivă, iar cartea „Preţuieşte viaţa" nu este una autobiografică. Este pur şi simplu ideea altora: a miilor de oameni care mi-au scris şi cu care am interacţionat în ultimii doi ani, fie pe blog, fie prin scrisori, fie întâlnindu-i în călătoriile mele. Îmi cereau să le împărtăşesc anumite experienţe sau cunoştinţe dobândite prin natura preocuparilor mele, ca mamă sau ca profesionist în domeniul meu şi uite-aşa, intr-o buna zi, mi-am dat seama că adunasem o mulţime de informaţii sau sensibile sau curioase sau pur şi simplu...frumoase şi că n-ar fi rău să le adun pe toate într-o carte care să merite a fi ţinută pe noptieră, împărtăşită cu cei dragi", a declarat Andreea pentru EVZ.

Întrebată dacă este în competiţie cu Mihaela Rădulescu, deoarece şi ea a lansat o carte, o linie de haine pentru copii şi se implică în campanii umanitare, Andreea Marin a declarat că nu mai este un secret pentru nimeni faptul că ea şi rivala ei de altă dată au "făcut alegeri de viaţă extrem de diferite", drept pentru care nu există nicio asemănare în proiectele lor.

0-195223-miha.jpg"Eu cred că e loc sub soare pentru toată lumea şi că aceste asemănări forţate sunt pur şi simplu un motiv de a mai scrie ceva, pentru cei care duc lipsă de subiecte. Mă îndoiesc sincer că noi vom scrie despre lucruri asemănătoare, iar inovaţia mea pentru bebeluşi nu are legatură cu absolut nimic de pe piaţă, e pur si simplu o noutate, înregistrata ca atare. Fiecare dintre noi a ales propriul drum, iar în ultimii doi ani, cel puţin, cred că e evident pentru toată lumea că am făcut alegeri de viaţă extrem dediferite şi tot ce avem în comun în acest moment sunt probabil supoziţiile răuvoitoare ale celor care încearcă să profite de pe urma numelui meu sau al numelui ei, pentru a vinde", a adăugat Andreea Marin.

 

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media