Claire Danes şi Hugh Dancy s-au căsătorit

Actorii Claire Danes şi Hugh Dancy s-au căsătorit în secret, în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unei ceremonii discrete care a avut loc în Franţa.

Claire Danes (30 de ani) şi Hugh Dancy (34 de ani) s-au cunoscut pe platourile de filmare ale lungmetrajului "Evening", în Newport, şi s-au logodit în luna februarie.

"Am fost acolo când totul a început şi este ceva pe care nu îl voi uita niciodată. Sunt foarte fericită pentru ei. Se potrivesc perfect", declara Mamie Gunner, o prietenă a actriţei după ce aceasta s-a logodit.

Purtătorul de cuvânt al actriţei nu a confirmat această informaţie, în timp ce biroul de presă al actorului Hugh Dancy a declarat: "Nu comentăm vieţile private ale clienţilor noştri".

Actriţa Claire Danes este cunoscută pentru rolurile Angela Chase din serialul de televiziune "My So-Called Life", Julieta din lungmetrajul "Romeo şi Julieta" (1996) şi Kate Brewster din "Terminatorul 3: Supremaţia Roboţilor" (2003), iar  actorul Hugh Dancy s-a remarcat odată cu rolul din "David Copperfield" (2000).  

 

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media