Dan Diaconescu vrea să facă un film în celulă

Dan Diaconescu vrea să realizeze un film care să descrie cu lux de amănunte zilele petrecute în arest. Platoul de filmare va fi chiar celula în care a fost “cazat”.

“Filmul ar avea un mare impact, o să ia multe premii”, a declarat Dan Diaconescu pentru Story. Pentru a uşura, probabil, munca scenaristului, patronul OTV a şi realizat o schiţă cu modul în care 4458-270752-dan_diaconescu_film.jpgerau amplasate obiectele de mobilier în celulă, pe care i-o va înmâna personal celui care va lucra la acest film.

“Mogulaşul” spune că scenele vor fi filmate chiar în celulă, iar rolurile vor fi jucate de foştii lui colegi de arest: afaceristul nea Tony, Alba, Marius- taximetristul şi Arabu. Diaconescu mărturiseşte că deţinuţii l-au tratat ca pe un prinţ: l-au lăsat să-şi aleagă patul, au renunţat să vadă meciurile la televizor, pentru ca el să se uite la OTV, i-au adus ziarele şi chiar i-au făcut cafea.

“V-am spus că facem aici Marriott, nu?”, îi spuneau aceştia. “Mă întreb ce dracu’ făceam dacă nimeream cu alţii”, a concluzionat Diaconescu în Story

4458-270753-pat_diaconescu.jpg

4458-270755-tv_diaconescu.jpg

4458-270757-chiuveta_diaconescu.jpg

Cristina Turcu Preda, în dosarul lui DD

Chiar dacă Diaconescu e, în prezent, în libertate, 4458-270760-dosar_cristina.jpganchetatorii îi pregătesc două dosare noi. Unul e legat de numele interpretei de muzică populară Cristina Turcu Preda, care, alături de soţ şi de un prieten, a depus, acum o lună, plângere penală împotriva lui Mihai Nicolae, fost partener de afaceri al OTV-istului. Cei trei susţin că, în cadrul unei emisiuni, Nicolae a declarat că artista ar fi fost amanta sa.

Mai mult chiar, acesta ar fi şantajat- o spunând că, dacă nu recunoaşte, el va prezenta un film în care ei fac sex. În celălalt dosar, omul de afaceri Petre Ţârdea spune că Diaconescu i-ar fi cerut 114.000 de euro pentru a nu dezvălui fapte de corupţie din societatea lu

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media