Marioara Zăvoranu a murit în această dimineață la spitalul Fundeni, unde se afla internată de trei luni. Din păcate, mama Oanei Zăvoranu a murit cu un mare regret. Femeia nu a mai apucat să își mute gemenele în cimitiru Eternitatea, din cimitirul Domnești, unde au fost îngropate, alături de bunicii lor, după ce au murit în timpul cutremurului din 1977.
„Nu a trebuit să mă anunţe nimeni. Eu locuiam la câteva blocuri distanţă de cel în care stăteau părinţii mei, iar gemenele erau la ei. Imediat ce s-a oprit cutremurul, am simţit un gol în stomac şi am fugit spre casa părinţilor mei. Eram în halat şi cu Oana în braţe. Căzuse blocul Dunărea, căzuse Scala, aproape tot centrul era distrus, era mult praf, multe dărâmături, oamenii urlau de durere… A fost un adevărat coşmar. Am stat două zile şi două nopţi în faţa blocului Casata, până i-au scos militarii pe ai mei de sub dărâmături. N-am vrut să plec până nu i-au găsit”, ne povestea Marioara Zăvoranu.
„Nu a trebuit să mă anunţe nimeni. Eu locuiam la câteva blocuri distanţă de cel în care stăteau părinţii mei, iar gemenele erau la ei. Imediat ce s-a oprit cutremurul, am simţit un gol în stomac şi am fugit spre casa părinţilor mei. Eram în halat şi cu Oana în braţe. Căzuse blocul Dunărea, căzuse Scala, aproape tot centrul era distrus, era mult praf, multe dărâmături, oamenii urlau de durere… A fost un adevărat coşmar. Am stat două zile şi două nopţi în faţa blocului Casata, până i-au scos militarii pe ai mei de sub dărâmături. N-am vrut să plec până nu i-au găsit.
Şi azi sunt afectată. Am rămas cu o boală de nervi de atunci. Făceam deseori atacuri de panică. Ani la rând am ajuns la urgenţă, la Camera de Gardă. Tot atunci m-am îngrăşat pe fond nervos, în două luni am luat 20 de kilograme. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu! E cumplit să pierzi în aceeaşi zi şi părinţii, şi copiii. Tot la cutremur mi-au murit o mătuşă şi soţul ei. Mereu mă întrebam: „Doamne, de ce mi s-a întâmplat una ca asta?”, ne declara Marioara Zăvoranu.
Mama Oanei, care a murit în această dimineață la spital, nu a mai apucat să își mute fetele în cimitirul Eternitatea, așa cum dorea. Marioara Zăvoranu va fi îngropată în cimitirul Eternitatea, alături de cel de-al doilea soț al ei, deși rudele femeii ar dori ca aceasta să fie îngropată în cimitirul Domnești, alături de fete.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

CITEȘTE ȘI

  • RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Ce a hotărât MARIOARA ZĂVORANU în privința TESTAMENTULUI! Cui lasă averea?
  • Mărioara Zăvoranu, în stare critică. Ținută în viață de aparate. Reacția Oanei, incredibilă
  • Marioara Zăvoranu a murit de Izvorul Tămăduirii! CE SE VA ÎNTÂMPLA CU SUFLETUL EI, potrivit preoților
  • INCREDIBILA VIAȚĂ pe care a avut-o MARIOARA ZĂVORANU! Mama Oanei Zăvoranu a murit!
  • Ce a spus Oana Zăvoranu ÎNAINTE CA MAMA EI SĂ MOARĂ!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Observatornews.ro
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI