La 44 de ani, Anca continuă să aibă un trup de sirenă, iar când iese la plajă, în costum de baie, turiştilor li se taie respiraţia pentru că vedeta arată exact ca-n anii de liceu.
Datorită calităţilor sale fizice, dar şi vocale, solista a fost distribuită, în 1994, în comedia “Miss Litoral”, unde nu s-a sfiit să apară într-o scenă de amor, în pat, la bustul gol.
Pelicula a înregistrat la acea vreme încasări record, pentru că mai toţi românii au făcut coadă la casa de bilete pentru a prinde un loc în sală şi a-i admira vedetei sânii feciorelnici.
Au trecut însă 20 de ani de la rolul din “Miss Litoral”, iar Anca mai speră să revină în lumea filmului: “Aş accepta, sigur, să mai joc. Dar nu m-aş mai dezbrăca. Atunci aveam 20 de ani, iar acum am 44! Trebuie să mergi pe zona de vârstă pe care o ai”, a spus ea.Cântăreaţa a dezvăluit că, deşi era pudică, regizorul peliculei, Mircea Mureşan, a convins-o să renunţe la sutien, de dragul artei. În altă ordine de idei, Anca neagă că s-ar retrage din muzică.
“Nu mai scot piese noi, dar o să cânt în continuare. Cânt în trupa lui Petre Geambaşu”, a declarat ea, pentru Atitudinea.
În plus, de mai bine de 10 ani, vedeta cântă la Mamaia, alături de Adrian Enache.
Nu mulţi ştiu că Anca Ţurcaşiu s-a născut prematur, iar inimioara ei s-a oprit încă din primele clipe de viaţă. Iniţial, medicii au declarat-o moartă. Ba chiar şi părinţii ei fuseseră anunţaţi că încetase din viaţă. Însă, cum Dumnezeu e mare, a făcut o minune şi în cazul plăpândei făpturi, aşa că Anca a început brusc să respire, după ce a fost pusă pe o masă, întâmplare care a uimit întreaga lume medicală.