Mihaela Borcea a slăbit ţinând o dietă cu dulciuri şi paste

Comentează
Arhiva foto

Din această campanie face parte şi implementarea pe piaţa din România a dietei Tisanoreica, dietă care se bazează nu pe ceaiuri sau pastile, ci pe alimente cu conţinut ridicat de proteine, minerale, vitamine şi fibre. În plus, spre bucuria celor care iubesc alimentele savuroase, această dietă transformă produsele interzise în alimente de consumul cărora te poţi bucura şi slăbi în acelaşi timp: paste, orez, pizza, îngheţată, capuccino, supe, biscuiţi, brioşe etc.
"De obicei, o dietă echilibrată de reducere a caloriilor este alcătuită din dieta clasică pentru a „mânca mai puţin, în mod echilibrat". O logică dupa care ar trebui să putem slăbi, mâncând de toate, dar în cantităţi reduse. Aşa apare însă riscul ca mâncând câte un pic din toate, în definitiv, să ne lipsească un pic din toate, să acumulăm carenţe care ne pot afecta sistemul imunitar şi chiar îmbolnăvi . Mai mult chiar, reducerea masei slabe stă totodată şi la originea faimosului „efect yo-yo", acel cerc vicios în care, odată finalizată dieta, rapid se va redobândi greutatea pierdută (iar uneori, chiar şi câteva kilograme în plus faţă de punctul de plecare). Dieta pe care eu am adus-o în România, are un principiu de fucţionare pe cat de simplu, pe atât de eficient: pe de o parte se elimină aproape în întregime zaharurile şi grăsimile, iar pe de altă parte sunt furnizate proteine pure pentru a împiedica organismul să reduca metabolismul de bază care are drept consecinţă pierderea de masă musculară." ne-a povestit Mihaela Borcea adaugând faptul că este o dieta scurtă (maxim 40 de zile) cu efecte de durată pe care o recomandă oricui vrea să slăbeasca (indiferent de numărul de kilograme) sau să elimine acumularile de grăsime din anumite zone (coapse, abdomen etc).
"După ce terminăm această dietă, efectul yo-yo nu apare; nu creştem din nou în greutate, pielea nu devine flască, tocmai datorită faptului că această dietă acţionează doar asupra grăsimilor nu şi asupra masei musculare" mai spune Mihaela, care a ţinut această dietă pentru a scăpa de metalele grele din organism ţinând cura de detoxifoiere, dietă care se găseşte momentan în clinica sa Michelle Center.

Alta particularitate cu adevarat revoluţionara a acestor produse o constituie faptul că ele nu conţin zahăr, conservanţi, alcool sau gluten, astfel, aceste produse pot fi consumate chiar de către persoanele diagnosticate cu diabet.



În funcţie de necesitatea fiecăruia, dieta poate fi de trei feluri:

Dieta de 3 zile - este folosită de către persoanele care au avut un eveniment sau o masă puţin mai exagerată (de exemplu nuntă). Această dietă este special creată pentru a elimina apa din organism şi pentru a nu ne îngrăşa, chiar dacă exagerăm cu mâncatul.

Dieta de 6 zile - este folosită pentru a elimina apa din organism şi pentru a slăbi câteva kilograme (2-4 kg) într-un timp foarte scurt. Se poate folosi înainte de un eveniment important, pentru a arăta impecabil în rochia/costumul dorit.
Dieta de 40 de zile - această dietă se adresează persoanelor supraponderale, care necesită eliminarea unui surplus de grăsime, între 5 şi 20 kg. Dieta este alcătuită din doua faze: faza intensivă şi faza stabilizatoare. Fiecare fază durează 20 de zile şi pentru fiecare se construieşte un regim alimentar zilnic care să conţină alimentele preferate de către pacient. Aceasta dietă se eliberează de către medic, numai în baza unor analize de sange.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!